logo

Activităţile nucleare şi radiologice, sub controlul statului


https://www.ipn.md/index.php/ro/activitatile-nucleare-si-radiologice-sub-controlul-statului-7967_1010452.html

Activităţile nucleare şi radiologice se vor afla sub controlul statului. Sarcina le revine inspectorilor Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, transmite IPN cu referire la un regulament aprobat de către Guvern.

Ministrul mediului, Gheorghe Şalaru, a menţionat că mecanismul de control  reglementat va asigura condiţii de securitate nucleară pentru persoane, bunuri şi mediu, împotriva impactului negativ al radiaţiilor ionizante. Vor fi excluse tehnologiile nucleare de distrugere în masă.

Cabinetului de miniştri a aprobat, de asemenea, modificări în registrul naţional al surselor de radiaţii ionizante şi al persoanelor fizice şi persoanelor juridice, posesori autorizaţi ai surselor de radiaţii ionizante, materialelor nucleare şi deşeurilor radioactive. Ei vor fi obligaţi să prezinte operativ datele relevante pentru reflectarea în registru. Concomitent, va fi facilitată raportarea de către instituţiile internaţionale, conform prevederilor convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.