logo

Activitatea ÎMM va fi ajustată la principiile europene de dezvoltare


https://www.ipn.md/index.php/ro/activitatea-imm-va-fi-ajustata-la-principiile-europene-de-dezvoltare-7966_1026376.html

Către anul 2020 numărul întreprinderilor mici şi mijlocii din Moldova (ÎMM), care va reveni la o mie de locuitori, va atinge cifra de 25. ÎMM vor încadra circa 65 la sută din numărul total de angajaţii în economie, iar ponderea ÎMM  în PIB va constitui 38 la sută, transmite IPN cu referire la proiectul legii privind ÎMM, aprobat de Guvern în şedinţa de miercuri, 30 martie 2016.

Prevederile proiectului sunt racordate la principiile europene de dezvoltare a acestui sector de business, scopul fiind stimularea creării ÎMM, reducerea barierelor administrative şi costurilor de reglementare pentru ÎMM şi de a spori nivelul lor de competitivitate.

Astfel, conform practicilor bune ale unor ţări din UE, urmează să fie creat Consiliului Consultativ pentru ÎMM din care vor face parte reprezentanți ai Guvernului, sectorului privat şi asociativ. Consiliul va avea drept sarcină analiza competitivităţii sectorului, înaintarea recomandărilor pentru ameliorarea mediului de afaceri.

Un moment important se referă la participarea ÎMM la achiziţiile publice de bunuri, servicii şi lucrări. Cota de participare a acestora se prevede să nu fie mai mică de 20 la sută.

Se preconizează alocarea anuală a surselor financiare în mărime de 0,2% din valoarea adăugată brută a sectorului IMM în PIB pe anul precedent, în vederea susţinerii acestora. Pentru 2016, cifra ar putea fi de circa 85mln lei.

ÎMM vor avea posibilitate să deducă cheltuielile direcţionate pentru educaţie antreprenorială şi formării continue a angajaţilor. Iar în primii trei ani de activitate controalele la agenţii economici din sectorul ÎMM vor avea un caracter consultativ, fără aplicarea sancţiunilor.

În prezent, sectorul IMM-urilor reprezintă 97,4 la sută din numărul total al întreprinderilor din ţară. Peste 56 la sută din numărul total de angajaţi muncesc în acest sector. Veniturile din vânzări ale întreprinderilor mici şi mijlocii în anul 2014 s-au cifrat la 33,4 la sută din totalul pe economie. Ponderea IMM-urilor în Produsul Intern Brut este de 32,2 la sută.

ÎMM sunt considerate companiile care au un număr mediu anual de salariaţi de la 9 până la 250 şi realizează o cifră anuală de afaceri de la trei milioane până la 50 milioane de lei sau deţin active totale de la trei milioane până la 50 milioane de lei.