logo

Acțiunile de intimidare în domeniul metalelor ating apogeul, asociație


https://www.ipn.md/index.php/ro/actiunile-de-intimidare-in-domeniul-metalelor-atinge-apogeul-asociatie-7966_1075363.html

Asociația Patronală Moldovenească de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase constată cu îngrijorare amplificarea presiunilor asupra membrilor să-i și atenționează opinia publică despre situația ieșită din comun ce s-a creat pe acest segment de piață. Președintele Asociației, Ion Drăniceru, spune că pe 23 iulie a făcut public faptul că se încearcă, prin presiune, aducerea acestui segment de piață sub dominația unei singure persoane, iar acum aceste presiuni au luat amploare luni, când au fost efectuate percheziții la mai multe companii-membre ale asociației și la domiciliile conducătorilor acestora.

Într-un briefing de presă la IPN, Ion Drăniceru a declarat că anterior au spus despre aceste acțiuni care se pun la cale și care au la baza lor denunțuri false. Potrivit lui, în așa-numitul dosar „Metalferos” sunt vizate companiile intermediare, care au contracte cu societatea. S-a anunțat despre reținerea a 16 persoane, printre care și patru angajați de la Inspectoratul Național de Investigații. Însă, nimic nu s-a spus despre persoanele care activează în domeniul metalelor. Au avut loc percheziții la domicilii și la sediile întreprinderilor, fiind ridicate documente și ștampile.

„Cu alte cuvinte, acțiunile de intimidare continuă nestingherit. Se face tot posibilul pentru blocarea totală a activității. Asta în pofida faptului că noi am declarat public că nu tăinuim nimic și că vom prezenta orice informație la solicitare, absolut deschis. Printr-un comunicat de presă, Procuratura a declarat că la întreprinderile la care au avut loc perchezițiile nu au fost ridicate ștampilele. Deci noi declarăm ferm că la cel puțin trei întreprinderi au fost ridicate și ștampilele. Ridicarea ștampilelor descoperă clar intenția și scopul acestor percheziții și rețineri”, a menționat președintele asociației.

Ion Drăniceru a menționat că după cum alții, când au făcut declarații, au dat nume, așa va face și el, folosind sintagma procurorului de caz și sintagma în baza căreia au loc toate perchezițiile și reținerile. „Deci, în temeiul unei bănuieli rezonabile, agentul economic despre care tot vorbim, are denumirea de „Sofilarex Plus”. Este controlat de către Eșanu Valentin, acesta fiind unic fondator și administrator”, susține Ion Drăniceru.

Potrivit lui, la fel, există bănuieli rezonabile că anume declarațiile lui Eșanu au stat la baza învinuirilor aduse și „aceste declarații false au dus la destabilizarea pieței metalelor din Moldova. „Ceea ce-i convine perfect dumnealui. Iată de unde vin și concluziile noastre – că de fapt de la începutul așa-numitului dosar „Metalferos”, doar companiile controlate de acesta nu au fost afectate sau vizate, într-un fel sau altul, deși dânsul activează la fel ca și ceilalți agenți economici de zeci de ani pe piața metalelor”, afirmă Ion Drăniceru.

Acesta și-a exprimat speranța că organele de drept nu sunt implicate în destabilizarea pieței metalelor, cu scop final – preluarea acestui business.

Asociația Patronală Moldovenească de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase a fost înregistrată la 7 iulie 2020 la Agenția Servicii Publice și numără în jur de 20 de companii.