Ciocnirile violente din marţea trecută, 7 aprilie, rămân să fie şi astăzi o ecuaţie cu toate datele necunoscute. Guvernarea, în persoana Partidului Comuniştilor (PCRM), acuză opoziţia, în special Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL) şi Alianţa „Moldova Noastră”(AMN), de tentativă de lovitură de stat cu scopul de a prelua puterea pe cale anticonstituţională. Opoziţia la rândul său, învinuieşte puterea de organizare a ciocnirilor cu scopul de a sustrage atenţia de la acuzaţiile privind fraudarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Fiecare parte aduce propriile argumente în favoarea tezei pe care o susţine şi respinge în mod categoric argumentele adversarului. Societatea nu poate lua o atitudine clară în aceste controverse atâta timp cât nu cunoaşte aproape nimic din datele problemei. În aceeaşi situaţie este pusă şi comunitatea internaţională.
Obţinerea şi facerea publică a datelor veridice este o chestiune aproape imposibilă de realizat cu forţe interne, pentru că aceasta ar presupune colaborare sinceră a celor două tabere în cadrul unei comisii naţionale de investigare a cazului. Mai multe ar putea obţine o comisie internaţională independentă; această comisie însă poate veni în Moldova doar printr-o solicitare oficială, susţinută de ambele părţi, ceea ce, de asemenea, ar putea fi greu de închipuit: partea care se simte cu musca pe căciulă se va opune sau nu va colabora sincer cu experţii străini. Oricum, adevărul privind organizatorii acţiunilor de vandalism va fi o chestiune de timp şi foarte greu de realizat, până atunci rămâne de pus cap la cap măcar puţinul din ceea ce se cunoaşte la această temă, inclusiv după criteriul „cui îi este convenabil?”
Poziţia PCRM:
Partidul Comuniştilor în frunte cu preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin susţine:
- Opoziţia a organizat acţiunile de protest culminate cu acte de vandalism, prin care au fost devastate clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului;
- Aceste acţiuni constituie tentativă de lovitură de stat şi uzurpare a puterii de stat;
- Acţiunile au avut susţinere din afară, în acest sens fiind nominalizată România. Ambasadorul ei în Republica Moldova a fost declarat persona non-grata, iar cetăţenii români vor fi obligaţi să obţină vize pentru Moldova;
- Acţiunile au fost finanţate de anumite cercuri de afaceri. Sub acest pretext a fost arestat în Ucraina milionarul Gabriel Stati, fiul şi mai bogatului om de afaceri Anatol Stati;
- Liderii opoziţiei au fost ameninţaţi cu dosare penale;
- Au fost arestaţi şi li s-au deschis dosare penale multor tineri, identificaţi de poliţie ca fiind participanţi la acţiunile de protest.
Poziţia opoziţiei:
- Opoziţia neagă orice implicare în acţiunile de vandalism;
- Susţine că PCRM a fraudat alegerile din 5 aprilie în favoarea sa şi a organizat acţiunile de vandalism în calitate de “perdea de fum” pentru a sustrage atenţia opiniei publice naţionale şi internaţionale;
- Acuză PCRM de dezinformare premeditată a societăţii şi a organismelor internaţionale, inclusiv prin utilizarea media holdingului subordonat, privind organizatorii şi executorii acţiunilor de vandalism, fără a prezenta dovezi clare în acest sens;
- Acuză PCRM de tentativa de izolare internaţională prin atacurile nefondate asupra României în calitatea sa de membru al Uniunii Europene;
Analogii istorice: Revoluţia lumânărilor sau atacul cu ouă asupra Primăriei
În perioada iniţială, acţiunile de protest din Piaţa Marii Adunări Naţionale sugerau o analogie cu revoluţia oranj din Ucraina şi cea a lalelelor din Georgia de acum câţiva ani. Acestea au schimbat cursul politic intern şi extern al celor două ţări. După atributul principal pe care îl deţineau primii participanţi ai acţiunilor de protest din Chişinău, mişcarea putea fi denumită „revoluţia lumânărilor”.
Radicalizarea, până la vandalism, a acţiunilor ulterioare a spulberat atât analogia dată, cât şi impresia că mişcarea ar putea fi susţinută de Occident şi SUA, cum se pretinde că s-a întâmplat în cazul Georgia şi Ucrainei.
O situaţie aproape trasă la indigo a avut loc acum 10 ani, când mulţimea, alcătuită preponderent din studenţi şi tineri, a atacat cu pietre şi ouă Primăria Municipiului Chişinău, devastând destul de serios clădirea acesteia. De notat, că cele câteva zeci de mii de studenţi de atunci au apărut ca din senin, organizaţi (sau dezorganizaţi) peste noapte, iar ţinta acelor atacuri putea fi, teoretic, Parlamentul, care a anulat înlesnirea de a circula gratis în transportul public urban, şi nu Primăria, care s-a conformat acelei decizii a legislativului.
Cap la cap – Cine a convocat mulţimea?
Luni seara, 6 aprilie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale erau câteva sute de tineri. Aceştia scandau lozinci anticomuniste, o parte dintre ei ţineau în mâini lumânări aprinse. Deja marţi dimineaţa, 7 aprilie, în centrul capitalei au ieşit, potrivit diferitor estimări de la 10-15 mii de persoane, preponderant tineri.
Este interesant să chibzuim cum a fost posibil un astfel de activism în rândul tinerilor/studenţilor în condiţiile când mai toate sondajele şi rezultatele alegerilor din ultimii ani ne arată că această categorie de populaţie este mai mult amorfă decât activă în sensul vieţii politice. Cine a avut capacitatea să scoată atâta lume la proteste peste noapte?
Partidele de opoziţie nu au lansat vreun apel public la proteste pentru acea zi. Pe perioada campaniei electorale, ca şi până atunci, formaţiunile de opoziţie au fost dispersate, în multe cazuri au concurat între ele, uneori s-au atacat deschis. Nu au fost observate să colaboreze în vreun fel, nemaivorbind de forme instituţionalizate de colaborare. Este greu sa-ţi imaginezi că, neştiind rezultatele definitive ale alegerilor, într-o singură noapte, partidele de opoziţie să fi reuşit să depăşească divergenţele, să stabilească relaţii care ar finaliza cu scoaterea în stradă, momentan, a câtorva mii de oameni. Dacă nu putea o coaliţie de partide, cu atât mai mult nu putea un singur partid. (Şi încă un considerent: dacă un partid sau o coaliţie de partide de opoziţie ar fi avut o astfel de „armată” activă de susţinători, el/ea ar fi câştigat alegerile, ar fi preluat puterea în mod paşnic parlamentar şi nu ar fi trebuit să aştepte până să apară necesitatea „loviturii de stat”. Dar poate că le-a(u) şi câştigat, iar „lovitura de stat” s-a realizat prin fraudarea, alegerilor? Este o întrebare la care nu există astăzi un răspuns). Ceea ce se poate spune cu suficientă convingere, e că opoziţia moldovenească nu a fost şi nu este capabilă să scoată atâta lume în stradă, motivul fiind vechi, banal şi repetat de mii de ori: este dispersată, slabă şi nematurizată.
De aici – o întrebare inevitabilă: Dar cine este capabil de o astfel de „operă” în termen record? Sunt câteva variante de răspunsuri la această întrebare:
1. Un partid/o coaliţie de partide, nu din opoziţie, mult mai bine structurate şi disciplinate, cu resurse umane şi financiare mult mai serioase, cu tehnici şi tactici foarte bine puse la punct;
2. Instituţiile statului, inclusiv structurile de forţă şi serviciile secrete, care au şi, într-un anumit fel, sunt obligate să aibă permanent la îndemână agenţi infiltraţi în toate domeniile, instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile cât de cât ponderabile;
3. Varianta a treia se constituie din îmbinarea primei variante cu a doua;
4. Extratereştri.
Oricum, convocată de opoziţie sau de putere, se pare că mulţimea a fost dirijată spre actele de vandalism de către persoane instruite foarte bine în ceea ce priveşte spiritul de gloată, menirea cărora era să provoace gloata la acţiuni, efectul cărora a fost calculat din timp.
Cui îi este convenabil?
La ziua de astăzi, nu există răspunsuri la mai multe întrebări, fiindcă nu există sau nu sunt făcute public mai multe date ale ecuaţiei privind organizatorii acţiunilor de vandalism din 7 aprilie. În schimb, există un şir de efecte ale acestor acţiuni. O simplă enumerare a lor, trecută prin prisma principiului „cui îi este convenabil ?”, ne-ar putea apropia într-un fel de datele şi răspunsurile căutate:
- Opoziţia este total compromisă, prin asocierea masivă a ei cu actele de vandalism. Dacă nu se va reuşi să se demonstreze contrariul, va fi distrus pentru multă vreme însuşi institutul opoziţiei parlamentare în Republica Moldova. Într-un fel, se reeditează sindromul „4 aprilie 2005”, când mai multe formaţiuni de opoziţie au votat candidatura lui Vladimir Voronin la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, cu distrugerea concomitentă a blocului „Moldova Democrată” în calitate de principala forţă de opoziţie parlamentară la acea vreme. Şi cui îi este convenabil lichidarea opoziţiei ca institut parlamentar?
- Sunt compromise mai mult decât oricând relaţiile moldo-române şi imaginea României pe arena internaţională, inclusiv ca membru al Uniunii Europene. Toate pornesc de la acuzaţia că ţara vecină ar fi fost implicată în acţiunile de protest şi, respectiv, în ceea ce au numit oficialităţile moldoveneşti „tentativă de lovitură de stat”. Principala „dovadă” făcută publică pe care se sprijină acuzaţia se bazează pe faptul că cineva dintre protestatari a arborat drapelul României, alături de cel al Uniunii Europene, pe acoperişul Parlamentului. În acuzaţiile respective nu s-a ţinut cont de logica elementară, conform căreia cel care iniţiază sau organizează o „tentativă de lovitură de stat” nu-şi divulgă deschis de la bun început intenţiile, scopurile, participarea în genere. Interpretarea evenimentelor de către PCRM şi presa afiliată loveşte atât în România, cât şi în opoziţia moldovenească, cea care nu-şi ascunde simpatiile faţă de Bucureşti. Spre deosebire de PCRM şi structurile oficiale, care au promovat până acum o politică mai mult românofobă decât de bună vecinătate. (Nu s-a ţinut cont nici de faptul că arborarea aproapelui României a fost asistată de persoane în uniformă de poliţist, iar tânărul care a efectuat această operaţie a mai fost identificat, potrivit presei, în calitate de „provocator” în cadrul acţiunilor de protest organizate de diferite partide de opoziţie pe parcursul campaniei electorale.) Cui îi este convenabilă o asemenea întorsătură de lucruri?
- Au fost compromise, pe plan internaţional, imaginea şi afacerile companiei “Ascom-grup” şi a companiilor afiliate, conduse de multimilionarii Anatol Stati şi fiul său Gabriel Stati. Companiile respective desfăşoară afaceri serioase în diverse părţi ale lumii. Se pare că acestea sunt unicii oameni de afaceri care nu au acceptat subordonarea necondiţionată regimului de la Chişinău. Ceva timp în urmă, Anatol Stati, a făcut o declaraţie publică prin care a anunţat transferarea sediului de reşedinţă a întreprinderii de bază din Moldova peste hotare. Stati-senior îşi motiva decizia prin presiunile mari, inclusiv de ordin politic, pe care le exercită asupra sa guvernarea comunistă şi imposibilitatea de a activa în condiţii normale din această cauză. Tot atunci, Anatol Stati numea şi cifrele enorme pe care le va pierde bugetul Republicii Moldova în urma transferului. Dar o asemenea retragere înseamnă, în acelaşi timp, şi o nişă eliberată pe piaţa internă.
Ar mai putea fi examinate şi alte efecte ale actelor de vandalism după care s-ar putea formula întrebarea “Cui îi este convenabil ?”. Răspunsurile vor putea fi formulate după obţinerea mai multor date care lipsesc astăzi, prima dintre care este: “au fost sau nu fraudate alegerile publice din 5 aprilie în Republica Moldova?”
Valeriu Vasilică, IPN
P.S. Chiar dacă o parte din supoziţiile formulate la câteva zile după evenimentele din 7 aprilie 2009 pot fi total sau parţial depăşite, reluarea analizei de atunci ar putea fi utilă pentru înţelegerea că majoritatea întrebărilor şi frământărilor înaintate de societate pe urme proaspete au rămas fără răspuns. În acelaşi scop, propunem şi revenirea la analiza IPN „Vandalismul din aprilie 2009 prin prisma florilor de romaniţă”, publicată pe data de 17 mai 2010.
V.V., IPN
