logo

Acordul de Asociere cu UE nu va influenţa negativ protejarea indicaţiilor geografice


https://www.ipn.md/index.php/ro/acordul-de-asociere-cu-ue-nu-va-influenta-negativ-protejarea-indicatiilor-geogra-7966_1013445.html

Asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană nu va genera careva schimbări negative în ceea ce priveşte respectarea reciprocă a indicaţiilor geografice, susţine directorul Departamentului mărci, modele şi desene industriale a Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), Simion Leviţchi. Specialistul a fost solicitat de către IPN să vină cu precizările în cauză în contextul unor declaraţii ale opoziţiei parlamentare că producătorii autohtoni vor avea de suferit, sub acest aspect, după intrarea în vigoare a Acordului de Asociere.

Simion Leviţchi a spus că relaţiile pe acest segment sunt reglementate de Acordul UE-RM cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare, care a intrat vigoare la 1 aprilie 2013. În baza acordului, Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi-au asumat responsabilitatea să asigure reciproc protecţia indicaţiilor geografice. Respectiv, Uniunea Europeană a transmis Republicii Moldova o listă cu peste 3 mii de indicaţii geografice şi denumiri de origine înregistrate în UE. Iar, Republica Moldova a prezentat lista sa, care include două denumiri de origine, ambele pentru vinuri, Ciumai şi Romăneşti, acestea fiind înregistrate în Republica Moldova şi publicate ulterior în Jurnalul Oficial al UE.

În ianuarie anul curent, a avut prima şedinţă a Comitetului Mixt care este instituit în baza Acordului cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare. La această şedinţă, Uniunea Europeană a prezentat o listă cu 358 de indicaţii geografice noi, iar Republica Moldova a înaintat lista cu patru indicaţii geografice, înregistrate pe parcursul anului 2013, conform Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate. Acestea sunt Divin, pentru rachiul din vin învechit, şi trei indicaţii geografice pentru vinuri: Codru, Ştefan Vodă şi Valul lui Traian.

Potrivit lui Simion Leviţchi, cererea privind înregistrarea indicaţiilor geografice sau denumirilor de origine trebuie să fie depusă din partea unui grup. Prin „grup” se înţelege orice asociaţie de producători sau de procesatori, indifernt de forma juridică de organizare, care desfăşoară o activitate de producţie pentru produsele specificate în cerere. În viitor, după înregistrarea unor noi indicaţii geografice sau denumiri de origine, Republica Moldova are posibilitatea să le prezinte către Uniunea Europeană pentru a fi asigurată protecţia în baza acordului menţionat anterior.