logo

Acord de cooperare cu Portugalia în domeniul economic


https://www.ipn.md/index.php/ro/acord-de-cooperare-cu-portugalia-in-domeniul-economic-7965_1099347.html

Republica Moldova și Portugalia vor promova și vor sprijini colaborarea între întreprinderile mici și mijlocii și vor explora posibilele investiții în domeniul industriei. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a semnat cu omologul său de la Lisabona, João Gomes Cravinho, un acord de cooperare în domeniul economic, transmite IPN.

MAEIE precizează că cei doi oficiali ai discutat despre procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană și despre progresele în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. „În context, am declarat că mizăm pe suportul Portugaliei în demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an. Am vorbit și despre cea de-a patra ediție a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău în luna octombrie a acestui an și va aduna la aceeași masă toți prietenii țării noastre. Ne vom concentra pe așa subiecte precum reziliența economică, securitatea energetică și atragerea investițiilor”, a precizat Nicu Popescu.

La Lisabona a fost semnat și Acordul de cooperare în domeniile limbii, educației, învățământului superior, științei și tehnologiei, culturii, sportului, tineretului și mass-mediei.

De asemenea, a fost semnat Memorandumul de înțelegere între Institutul Diplomatic al MAEIE și cel al Republicii Portugheze, ceea ce va facilita schimbul de cunoștințe și expertiză în domeniul diplomației, afacerilor europene și relațiilor internaționale.