logo

Achiziția de 500 mln lei pentru procurarea blanchetelor a fost stopată


https://www.ipn.md/index.php/ro/achizitia-de-500-mln-lei-pentru-procurarea-blanchetelor-a-7967_1084145.html

Achiziția publică în valoare de 500 de milioane de lei, inițiată de fosta conducere a Agenției Servicii Publice pentru procurarea blanchetelor, a fost stopată. Despre aceasta a anunțat astăzi prim-ministrul Natalia Gavrilița într-un briefing de presă, transmite IPN.

Achiziția a fost inițiată imediat ce Curtea Constituțională a decis dizolvarea Parlamentului, deși în planul anual al ASP o astfel de achiziție nu era planificată. Mai mult, achiziția a fost organizată cu multiple încălcări ale legii, inclusiv legate de termenele de publicare a anunțului, modificarea de mai multe ori a sumei achiziției și a termenelor limită pentru depunerea ofertelor. La fel, a fost organizată în grabă, cu toate că stocurile ASP de blanchete pentru pașapoarte și cantitatea de blanchete disponibilă conform contractelor deja semnate, asigurau pașaportizarea fără probleme pentru cel puțin un an înainte, a menționat  Natalia Gavrilița.

„Am rămas cu impresia că pe final de mandat, fosta conducere a ASP a încercat să prejudicieze statul cu sume enorme. Cu atât mai mult că au existat analize de la alte instituții de stat care au semnalat nereguli și au recomandat stoparea licitației”, a declarat premierul.

Potrivit Nataliei Gavrilița, tentativa de prejudiciere a bugetului de stat a fost oprită, însă în cadrul controlului s-au constatat multe alte lucruri, care denotă existența unei scheme de delapidare. Din aceste considerent, toate actele ridicate și raportul Corpului de control vor fi transmise procuraturii. „Dosarul cu documente ridicate de Corpul de control al prim-ministrului va fi transmis Procuraturii pentru inițierea unei anchete. În acest dosar, procurorii au date despre companii, transferuri, persoane responsabile și beneficiare de pe urma acestui contract. Am ușurat munca procurorilor și sper mult ca finalitatea acestui caz să fie recuperarea banilor pierduți”, susține prim-ministra.

Noul șef al Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a declarat că în cazul achizițiilor care depășesc valoarea de zece milioane de lei autoritatea contractantă este obligată să obțină avizul Agenției pentru Guvernare Electronică. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. Verificările au arătat că mai mulți producători mari, specializați în tipare de securitate, nu au fost admiși sau nu au avut posibilitatea să participe la această licitație. Mircea Eșanu a mai spus că în perioada următoare va fi anunțată o nouă licitație pentru procurarea blanchetelor pentru pașapoarte.