logo

Academia de Ştiinţe a Moldovei va inaugura un liceu şi o universitate pentru tinerii dotaţi


https://www.ipn.md/index.php/ro/academia-de-stiinte-a-moldovei-va-inaugura-un-liceu-si-7967_960641.html

Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) va crea propriile instituţii de învăţământ pentru pregătirea cadrelor ştiinţifice tinere. O lege în acest sens care permite AŞM inaugurarea unui liceu şi a unei universităţii a intrat în vigoare odată cu publicarea în ultimul număr al „Monitorului Oficial al R. Moldova”. Modificarea respectivă a Legii învăţământului a fost solicitată de AŞM şi prevede posibilitatea de creare de către Academie a unui liceu şi a unei universităţi, unde îşi vor putea face studiile 200 de copii dotaţi şi, respectiv, 500 de tineri, selectaţi pe bază de concurs. Finanţarea acestor instituţii urmează să se efectueze din contul alocaţiilor bugetare destinate AŞM, precum şi din surse financiare internaţionale. Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca, a declarat în plenul Legislativului că problema pregătirii cadrelor de înaltă calificare pentru economia naţională a revenit în actualitate după ce, în ultimii ani, s-au înregistrat deficienţe esenţiale în acest domeniu. Proiectul a fost respins de opoziţie, care a opinat că această decizie nu va îmbunătăţi situaţia din domeniul ştiinţei şi necesită cheltuieli mari. Iniţiativa a fost aprobat, însă, prin votul deputaţilor comunişti.