La Bulboaca a început Summitul Comunității Politice Europene, ediția a II-a. „Cu toții avem un puternic interes de a îmbunătăți conectivitatea între țările noastre”, a declarat președinta Maia Sandu, transmite IPN.
În debutul Summitului, Maia Sandu a declarat că moldovenii, ca și ceilalți europeni, au dat dovadă de solidaritate cu vecinii ucraineni. Dar este nevoie de mai mult. „Acest summit asigură platforma pentru identificarea unor soluții la care putem să ne angajăm cu toții pentru a readuce pacea pe continentul european și pentru a proteja acest continent”, a declarat șefa statului.
Potrivit președintei, este nevoie de a acționa împreună, la fel ca o familie europeană unică, în care statele din cadrul și din afara UE să acționeze împreună pentru a combate agresiunea și a consolida pacea pe continent. „În următoarele ore dorim să avem o dezbatere strategică cu privire la modul în care putem consolida securitatea continentului și cum putem rezolva consecințele invaziei ruse împotriva Ucrainei. Va trebui să găsim soluții pentru crizele din domeniul energiei și climei. Trebuie cu toții să ne îndreptăm spre un sistem energetic pan-european mai curat și mai sigur, trebuie să accelerăm tranziția energetică, să diversificăm sursele de energie și să protejăm mai bine infrastructura critică și rețele de electricitate”, a declarat Maia Sandu.
Importanța găsirii unor soluții devine foarte clară atunci când ne gândim ce s-a putea întâmpla dacă acestea nu vor fi găsite. „Care este miza pentru Europa, pentru ordine internațională bazată pe reguli, pentru cetățenii noștri. Nu putem accepta ca principiile suveranității și integrității teritoriale să nu mai conteze”, a mai spus președinta Republicii Moldova.
După adresările de salut, urmează discuțiile cu ușile închise, după care mesele rotunde la care se vor discuta subiecte ce țin de securitate, energie și conectivitate. La fel, vor fi organizate și întrevederi bilaterale, iar conferința de presă de totalizare este planificată pentru ora 17.00.