logo

A început elaborarea metodologiei de calculare a costurilor serviciilor sociale


https://www.ipn.md/index.php/ro/a-inceput-elaborarea-metodologiei-de-calculare-a-costurilor-serviciilor-7967_1092705.html

În Republica Moldova va fi elaborată și pilotată o metodologie de calculare a costurilor serviciilor sociale. Aceasta va avea valoare de act normativ și va fi folosită de autorități la planificarea și bugetarea serviciilor sociale și la contractarea lor de la prestatorii privați sau publici. Elaborarea metodologiei a fost lansată de asociația obștească „Institutum Virtutes Civilis”, transmite IPN.

Grupul consultativ constituit cu acest scop este format din reprezentanți ai direcțiilor raionale asistență socială și ai direcțiilor finanțe din diferite consilii raionale, precum și din prestatori de servicii sociale. Grupul se întrunește periodic la Chișinău și examinează proiectul de metodologie asupra căruia lucrează expertele Mariana Ianachevici și Veronica Sandu.

„Venim cu o abordare diferită a costificării unui serviciu social – pornim de la activitățile pe care le prestăm. Deci, în primul rând, setăm exact ce serviciu oferim. În al doilea rând, stabilim exact că există beneficiar care are nevoie de tot pachetul de activități și există beneficiar care are nevoie parțial, doar de câteva din activitățile pe care le putem oferi, iar în al treilea rând stabilim media pentru clientul care are nevoie de 6-7 activități și pentru cel care are nevoie de 1-2 activități”, explică esența abordării Mariana Ianachevici, directoare executivă a Asociației „AVE COPIII” și una dintre expertele care elaborează metodologia.

Mariana Ianachevici este convinsă că abordarea propusă va permite o estimare reală a costurilor serviciilor sociale și va duce, implicit, la îmbunătățirea calității serviciilor: „Această abordare reiese din realitate, ne permite să dăm o estimare exactă, nu una bazată pe normative. În primul rând, va influența mult calitatea. În momentul în care se va putea face o estimare bazată pe realitate a serviciilor sociale, va fi mult mai ușoară și eficientă găsirea prestatorului potrivit, care oferă calitate. De asemenea, ar putea influența apariția unei concurențe mult mai bune, deoarece avem foarte multe locuri în țară unde categoric nu există concurență la prestarea serviciilor sociale și când nu există concurență suferă calitatea. Dar noi avem nevoie de calitate”, a declarat Mariana Ianachevici, citată într-un comunicat de presă.

Participanții la prima ședință a grupului de lucru au acceptat noua abordare, găsind-o potrivită pentru elaborarea în continuare a metodologiei. „Este un exercițiu pe care îl așteptam de mult timp, astfel ca serviciile sociale în Republica Moldova să aibă o metodologie unică de calcul accesibilă pentru toți prestatorii, și cei de stat, și cei privați. Noi am avut pe parcursul anilor mai multe exerciții pentru costificarea serviciilor sociale și cred că metoda care astăzi a fost discutată este cea mai utilă și aplicabilă”, a spus Liliana Samcov, reprezentantă a Asociației „Demos” din Edineț. Organizația prestează servicii sociale specializate – locuință socială asistată și servicii de integrare socio-profesională a copiilor și tinerilor.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Vasile Cușcă, președinte al Grupului de lucru, a anunțat, la finalul ședinței, că, odată acceptată abordarea pe activitate, în continuare vor fi dezvoltate formule și alte instrumente, care vor fi supuse discuției la următoarele ședințe.

Liliana Palihovici, președintă a AO Institutum Virtutes Civilis, organizație care a lansat procesul de elaborare a metodologiei, a explicat participanților că ideea a reieșit din realitate. „Am pornit de la o temere exprimată în cadrul unei evaluări a serviciilor sociale. Am analizat opiniile funcționarilor publici responsabili de dezvoltarea serviciilor sociale și contractarea lor, precum și a prestatorilor de servicii private. Ce m-a îngrijorat în privința funcționarilor publici, în special a celor responsabili de procedura de achiziții și semnarea contractelor, a fost lipsa unui cadru normativ care ar fi stat la baza deciziilor lor de a aloca o sumă sau alta pentru un serviciu social”, a precizat Liliana Palihovici.

Elaborarea metodologiei este parte a proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Fundația Soros Moldova și implementat de IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.