A fost stabilit programul meciurilor în Divizia Naţională
https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-stabilit-programul-meciurilor-in-divizia-nationala-7967_991348.html
Noua ediţie a campionatului naţional de fotbal va avea 12 participante şi va începe pe 23 iulie. Miercuri, 6 iulie, la sediul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea programului meciurilor din Divizia Naţională, ediţia 2011-2012, transmite Info-Prim Neo.
În prima etapă pe 23 şi 24 iulie vor juca: Sfântul Gheorghe Suruceni – FC Costuleni, Iskra-Stal Râbniţa – Zimbru Chişinău, Olimpia Bălţi – FC Tiraspol, Sheriff Tiraspol – Rapid Ghidighici, Dacia Chişinău – Nistru Otaci, Milsami Orhei – Academia UTM Chişinău.
Vineri, 8 iulie, la Tiraspol noul sezon fotbalistic în Moldova va fi deschis de Supercupă, care va opune campioana Dacia şi deţinătoarea Cupei, Iskra-Stal.