logo

A fost semnat decretul de dizolvare a Parlamentului


https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-semnat-decretul-de-dizolvare-a-parlamentului-7965_1081339.html

Președintele țării, Maia Sandu, a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului. Anunțul a fost făcut miercuri seara, 28 aprilie, de către șefa statului, ca urmare a hotărârii Curții Constituționale prin care hotărârea Parlamentului cu privire la instituirea stării de urgență a fost declarată neconstituțională. Alegerile vor avea loc pe 11 iulie, transmite IPN.


Într-un briefing de presă, Maia Sandu a declarat că, prin această decizie, a deschis calea spre posibilitatea cetățenilor să-și aleagă un parlament nou, care să le servească interesele. Puterea este în mâinile poporului, putere este în mâinile dumneavoastră. Am încredere că cetățenii noștri vor alege calea corectă spre crearea unui stat dezvoltat și democratic, în care oamenii să trăiască în pace și bunăstare”, a notat președintele.

Potrivit șefei statului, data alegerilor se stabilește 11 iulie. „După alegeri, vom numi un guvern responsabil, care se va baza pe o majoritate stabilă și vom îndrepta lucrurile în țară”. Președintele a mai spus că Guvernul urmează să aloce din bugetul de stat banii necesari pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.

Curtea a declarat neconstituțională hotărârea Parlamentului prin care a fost instituită stare de urgență în perioada 1 aprilie - 30 mai. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial. În cauza respectivă, judecătorul Vladimir Țurcan a formulat o opinie separată, care încă nu a fost publicată.