logo

A fost semnat acordul de fuzionare a PL şi MAE


https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-semnat-acordul-de-fuzionare-a-pl-si-mae-7965_988808.html

Partidul Liberal (PL) şi Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) au semnat Acordul de fuziune dintre cele două formaţiuni politice sub titulatura PL. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, după fuzionare, partidul va avea doar un preşedinte şi mai mulţi lideri, unul dintre care va fi Veaceslav Untilă, actualul preşedinte al MAE, transmite Info-Prim Neo. „Cetăţenii noştri vor vota pentru valori şi nu pentru oameni pentru că valorile au fost şi rămân, oamenii au fost şi se duc, cu atât mai mult că unii folosesc deseori valorile pentru a-şi atinge scopul şi cetăţenii rămân dezamăgiţi. Noi am fost şi rămânem politicieni care promovăm valorile pentru că fără valori nu poate să existe o democraţie adevărată care în final aduce libertate, dreptate şi bunăstare cetăţeanului”, a declarat Mihai Ghimpu. Preşedintele PL a spus că partidul va veni în faţa alegătorilor cu acelaşi program şi cu oameni care împărtăşesc viziunile liberale, naţionale, europene şi pentru alegători va fi mai uşor să aleagă, deoarece nu va mai trebui să aleagă între MAE şi PL, ci va vota pentru doar un singur partid. „Echipa PL se va întări cu oameni cu experienţă, devotaţi şi sperăm că vom convinge electoratul că noi suntem cei mai buni”, a declarat Mihai Ghimpu. Preşedintele PL a mai spus că până la alegerile locale PL nu va mai fuziona. „După alegerile locale mai vedem, deoarece nu mai este timp şi orice schimbare care se produce ne crează probleme. Timp este foarte puţin”, a declarat Mihai Ghimpu. Veaceslav Untilă a declarat că idea de fuzionare a fost lansată înainte de campania electorală parlamentară, dar ea s-a copt abia acum, în ajunul campaniei electorale locale. „Cred că această fuzionare este îmbrăţişată de marea majoritate a membrilor din MAE”, a spus Veaceslav Untilă. Duminică, 13 martie va avea loc Congresul extraordinar al MAE şi în aceeaşi zi va avea loc prima şedinţă comună a Consiliului Naţional Republican al Partidului Liberal unde se va vor lua decizii finale privind fuziunea.