A fost reluată circulaţia feroviară a trenurilor prin tronsonul feroviar Moghiliov-Podolski – Ocniţa şi prin Transnistria
https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-reluata-circulatia-feroviara-a-trenurilor-prin-tronsonul-feroviar-7967_962686.html
Circulaţia feroviară pe podul de la kilometrul 116 al tronsonului feroviar Moghiliov-Podolski – Ocniţa a fost reluată începând de joi, 15 decembrie. Podul s-a aflat în reparaţie aproximativ 3 luni, acest fapt periclitând circulaţia trenurilor de pasageri şi de marfă din R. Moldova spre şi din spaţiul CSI. Prin acest tronson de cale ferată a fost reluată circulaţia trenurilor de pasageri spre Moscova, Sankt-Petersburg şi Minsk, precum şi a trenurilor de marfă.
Solicitat de Info-Prim Neo, consilierul directorului Căilor Ferate ale Moldovei (CFM), Anatol Ţvetcov, a comunicat pentru Info-Prim Neo că toate vagoanele de marfă care au staţionat în acest timp la hotarul RM, de o parte şi de alta a frontierei, şi-au continuat rutele, sistate la 1 septembrie.
Ţvetcov a menţionat că tot de vineri este reluată circulaţia trenului 65-66 de pasageri Moscova–Chişinău prin regiunea transnistreană. Circulaţia acestuia a fost sistată de autorităţile ruse la 1 noiembrie, pe motiv că modificarea rutei respective prin nordul RM şi lungirea duratei de parcurs compromite orarul de circulaţie a trenurilor şi prejudiciază activitatea serviciilor feroviare ruse. Autorităţile de la Moscova au cerut să se revină la ruta anterioară, prin Transnistria, sistată la 3 martie curent, din cauza blocadei feroviare, organizate de autorităţile separatiste.
Ţvetcov a menţionat că trenul este rusesc, iar oficialităţile din Federaţia Rusă şi-au asumat riscurile în ce priveşte securitatea circulaţiei pasagerilor prin regiunea separatistă.
Pe viitor vor circula trei trenuri Chişinău-Moscova: două ale R. Moldova şi unul – al Rusiei.
Circulaţia vagoanelor cu mărfuri în tranzit prin Transnistria a fost reluată la 7 septembrie curent, prin semnarea de către Căile Ferate ale Moldovei şi Ucrainei a unul acord provizoriu privind organizarea circulaţiei trenurilor de marfă pe sectorul de cale ferată Cucuiurgan - Căuşeni. Prin acest acord, partea ucraineană şi-a asumat riscurile circulaţiei mărfurilor în tranzit pe teritoriul Transnistriei, nu şi pentru cele de producţie moldovenească.
Ministrul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Miron Gagauz, a respins subtextul politic în cazul închiderii podului de la Moghiliov-Podolski – Ocniţa, spre deosebire de stoparea de la 1 noiembrie a circulaţiei trenului Moscova-Chişinău.