logo

A fost precizat termenul limită în care compania de asigurări trebuie să achite despăgubirile


https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-precizat-termenul-limita-in-care-compania-de-7967_1089362.html

Companiile de asigurări vor fi obligate să soluționeze cererea și să achite despăgubirea de asigurare în cel mult o lună de la data depunerii cererii – în cazul dosarului de daune complet. Iar dacă dosarul este incomplet – în cel mult trei luni. Termenul limită a fost stabilit într-un proiect de lege cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse de vehicule, votat în lectură finală de Parlament, transmite IPN.

Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare, pentru a evita unele manipulări ce vizează cuantumul despăgubirilor și cheltuielilor aferente reparației vehiculelor, noua lege obligă asigurătorii să utilizeze sistemele informaționale automatizate de evaluare în domeniul auto. Acestea au la bază prețuri din cataloagele producătorilor de piese de schimb, părți componente și materiale necesare reparației.

Documentul prevede majorarea limitelor de răspundere acoperite prin asigurarea RCA: de la un milion de lei la 100 de mii de euro în cazurile de avariere sau distrugere a bunurilor. În cazul accidentelor cu victime, limita de despăgubire a fost stabilită la 100 de mii de euro pentru fiecare parte vătămată sau 500 de mii de euro – indiferent de numărul părților vătămate. Despăgubirile se plătesc în lei, la cursul oficial de schimb al leului moldovenesc comunicat de Banca Națională a Moldovei pentru data producerii accidentului.

Legea va intra în vigoare la expirarea a 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, perioadă în care autoritatea de supraveghere va aduce actele sale normative în conformitate cu noua lege.