logo

A fost lansat site-ul moldovaeuropeana.md


https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-lansat-site-ul-moldovaeuropeanamd-7965_1096857.html

Toată informația referitoare la Adunarea „Moldova Europeană”, convocată la inițiativa președintei Maia Sandu, poate fi găsită pe site-ul moldovaeuropeana.md. Adresa web a fost lansată astăzi, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al canalului oficial Prima Sursă.

Tot astăzi, președinta a venit cu un îndemn către moldovenii stabiliți cu traiul departe de țară. „Dragi moldoveni din diasporă, vă îndemn să fim uniți pe 21 mai! Dacă sunteți departe de Moldova, vă puteți aduna în orașele în care vă aflați. Deja tot mai mulți cetățeni din diasporă se organizează pentru a fi împreună pe 21 mai”, a spus șefa statului.

Adunarea „Moldova Europeană” urmează a fi un mesaj ferm transmis comunității internaționale privind dorința sinceră a cetățenilor Republicii Moldova de a fi parte a familiei europene. Evenimentul este organizat în preajma Summit-ului comunității politice europene care va avea loc în Republica Moldova la 1 iunie.