A fost făcut primul pas pentru deschiderea unei universităţi în R. Moldova pentru persoanele în etate
https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-facut-primul-pas-pentru-deschiderea-unei-universitati-in-r-moldova-pentru-7967_962198.html
Persoanele în etate din R. Moldova vor putea primi asistenţă şi informaţia necesară de la Centrul Naţional de Resurse pentru Persoanele în Etate, care a fost inaugurat marţi, 14 noiembrie, la Chişinău.
Svetlana Hangan, coordonator al proiectului, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că scopul creării acestui centru este de a îndruma societatea civilă şi a elabora materiale informative-educative pentru familiarizarea mai amplă a populaţiei despre îmbătrânire şi despre modul de a trăi activ fiind în etate. De asemenea, bătrânii pot veni la Centru pentru a primi informaţia de care au nevoie. Centrul este asigurat cu o bibliotecă.
Irina Baicalov, directorul organizaţiei „Respiraţia a doua pentru oamenii în etate şi inactivi”, care implementează proiectul dat, a declarat că deschiderea acestui Centru este primul pas pentru dezvoltarea unei universităţi pentru persoanele de vârsta a treia, după modelul celor existente în Europa de Vest şi statele baltice. Comisia Europeană finanţează programe mari pentru crearea universităţilor pentru vârsta a treia în Europa de Est, a menţionat sursa citată.
Mai mulţi bătrâni din diferite colţuri ale republicii, prezenţi la conferinţă, au menţionat necesitatea activităţii Centrului şi, în special, necesitatea de informaţie de care au nevoie bătrânii.
Deschiderea Centrului a fost efectuată în cadrul proiectului „Consolidarea reţelei societăţii civile pentru a reduce sărăcia şi excluderea socială a persoanelor în etate din Moldova”, finanţat de Delegaţia UE din Kiev. Activitatea centrului va beneficia de finanţare până în luna septembrie 2007.
În prezent, în R. Moldova sunt circa 640 de mii de persoane de vârsta a treia, dintre care circa 120 de mii în Chişinău. În lume, categoria respectivă de vârstă include circa 600 de milioane de persoane. Se prognozează că la mijlocul secolului XXI, numărul acestora s-ar putea tripla.