logo

A fost elaborat un proiect privind Politica Industrială a Republicii Moldova pentru perioada 2006-2016


https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-elaborat-un-proiect-privind-politica-industriala-a-republicii-7966_958402.html

Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) în colaborare cu Ministerul Industriei şi Infrastructurii şi Ministerul Economiei şi Comerţului a elaborat un proiect privind Politica Industrială a Republicii Moldova pentru perioada 2006-2016. Proiectul, făcut public pe site-ul Academiei, va fi discutat în timpul apropiat în cadrul unui seminar naţional. El este un document de planificare strategică şi include principiile de bază, obiectivele, şi priorităţile politicii de stat in domeniul industriei. Autorii proiectului spun că scopul strategic al „Politicii industriale” a statului este formarea unui sector industrial al economiei tehnologic avansat, eficient şi competitiv, racordat la standardele europene. Potrivit sursei citate, documentul este elaborat în conformitate cu principiile, stipulate în documentul de bază al Comisiei Europene „Politica industrială în Europa extinsă” din 11 decembrie 2002. Document este elaborat în urma analizei evoluţiei industriei Republicii Moldova şi a situaţiei ei actuale, experienţei ţărilor, care recent au devenit membre ale UE, precum şi a documentelor de bază ale Comisiei Europene în domeniul politicii industriale.