A fost aprobată decizia de instituire a comitetul naţional cu privire la monitorizarea asistenţei externe acordată Republica Moldova
https://www.ipn.md/index.php/ro/a-fost-aprobata-decizia-de-instituire-a-comitetul-national-cu-privire-la-monitor-7967_958066.html
Cabinetul de miniştri a aprobat miercuri, 1 martie, decizia de instituire a Comitetul Naţional cu privire la monitorizarea asistenţei externe acordată Republicii Moldova.
Potrivit proiectului hotărârii, în prezent funcţia de coordonator naţional al mecanismului de atragere şi coordonare a asistenţei tehnice externe este atribuită Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. În aceste condiţii, în opinia autorilor proiectului, se creează o situaţie de dispersare a informaţiei sau dublare a activităţilor între aceste instituţii.
Pe de altă parte, aceasta este şi o solicitare a ţărilor donatoare cu scopul de a face ajutorul mai efectiv.
Comitetul Naţional cu privire la asistenţa externă va avea nişte atribuţii de corelare a programelor de asistenţă tehnică şi de examinarea a problemelor ce ţin de implementarea acestora.
În anul 2005, în R. Moldova s-au desfăşurat 196 proiecte de asistenţă tehnică în derulare, dintre care 50 au fost lansate în anul 2005, având un buget estimativ de 28,5 mln USD. Dintre acestea 31 au fost implementate în sectorul social, 23 - în domeniul dezvoltării instituţionale, 13 - în sectorul agriculturii şi dezvoltării rurale, 19 au avut drept scop dezvoltarea sectorului privat, 8 - reforma sectorului judiciar şi 10 în domeniul ocrotirii sănătăţii.