logo

A două ediție a Codex-ului Constituțional a fost lansată la Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/la-chisinau-a-fost-lansata-cea-de-a-doua-7965_1112260.html

Textul tuturor constituțiilor statelor membre ale Uniunii Europene, al Constituției Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, toate traduse în limba română, precum și Legea Supremă a Republicii Moldova sunt incluse în cea de-a două ediție a Codex-ului Constituțional, lansată marți la Chișinău. Evenimentul a marcat 30 de ani de la înființarea Curții Constituționale din Republica Moldova. Potrivit autorilor prezenți la aniversare, cele două volume vor fi utile practicienilor și cercetătorilor din domeniul dreptului constituțional din Republica Moldova, dar și oricărei persoane care nu are acces la textul original sau într-o limbă de circulație internațională a legilor fundamentale din alte țări, transmite IPN.

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, gazda evenimentului și autoarea capitolului dedicat Constituției Republicii Moldova, a spus că, î
n prezentarea Constituției Republicii Moldova, a scos în evidență rolul Curții Constituționale în parcursul statului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. De asemenea, a relatat despre numărul în creștere de la an la an al sesizărilor care au la bază excepții de neconstituționalitate. „Astfel, constat rolul tot mai important al Curții Constituționale în soluționarea sesizărilor justițiabililor și creșterea încrederii acestora în justiția constituționalăˮ, a spus Domnica Manole.

Ministrul justiției al Republicii Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, a menționat că meritul acestui Codex este nu numai de a pune la dispoziția cititorului textul constituțiilor în limba română, dar și de a face câte o prezentare a fiecărei constituției din perspectiva istorică, de a prezenta drepturile fundamentale ale fiecărui stat, principalele autorități statale, precum și raportul între dreptul național și dreptul european al UE. Valoarea lucrării este dată atât de conținut, cât și de colectivul de juriști care au contribuit la apariția ei, fiecare dintre cei șase coautori fiind recunoscuți teoreticieni și practicieni ai dreptului constituțional atât la nivel național, cât și la nivel internațional, a subliniat ministrul.

Veronica Mihailov-Moraru a adăugat că apariția Codex-ului Constituțional vine într-un context istoric pentru Republica Moldova, și anume al eforturilor de negociere de aderare la Uniunea Europeană.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că celebrarea
a 30 de ani de la înființarea Curții Constituționale se întâmplă într-un moment istoric pentru Republica Moldova, la doar câteva luni de la consfințirea obiectivului integrării europene în legea fundamentală a țării. „Cu atât mai simbolică este în acest context includerea Constituției Republicii Moldova în cea de-a două ediție a Codex-ului Constituțional, prezentat astăzi, alături de cele ale statelor membre ale Uniunii Europene și de cea a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Este confirmarea faptului că legea noastră fundamentală se alătură celor ale statelor europene cu tradiție democratică și constituționalăˮ, a menționat șefa statului.

Maia Sandu a precizat că „ne mai confruntăm cu discrepanță între textul constituțional și realitatea constituțională, de aceea este important să continuăm și să accelerăm reforma justiției, să consolidăm lupta împotriva corupției, să punem legea în capul mesei pentru toți, așa cum se așteaptă pe bună dreptate oamenii din țara noastrăˮ.

Profesorul universitar doctor de la Universitatea din București, Ștefan Deaconu, a punctat că această lucrare oferă accesul tuturor cetățenilor la textul legii fundamentale din statele cu o bogată tradiție constituțională, cunoașterea de către cetățeni a regulilor și a principiilor constituționale pe baza cărora funcționează statele de drept și democratice, înțelegerea mecanismelor de relaționarea principalelor puteri în stat.


Pe lângă traducerea în limba română a textului legilor fundamentale, cititorului i se oferă și o scurtă prezentare a fiecăreia dintre cele 29 de constituții după o structură comună.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!