logo

A crescut numărul de vizitatori la Grădina Zoologică


https://www.ipn.md/index.php/ro/a-crescut-numarul-de-vizitatori-la-gradina-zoologica-7967_1076674.html

Pandemia a închis ușile Grădinii Zoologice din capitală pentru vizitatori pe parcursul întregii primăveri. Tot din cauza pandemiei, în țară nu au ajuns, din Kamchatka, mai mulți pui de urși, care erau așteptați. Însă, odată cu redeschiderea Grădinii Zoologice, la 1 iunie, numărul vizitatorilor a crescut.

Contactat de IPN, directorul adjunct al Grădinii Zoologice, Sergiu Pânzaru, a spus că, din martie, deși Grădina a fost pentru vizitatori, muncitorii practic nu au avut zile libere. În această perioadă, pe lângă îngrijirea zilnică a animalelor, au fost amenajate noi încăperi, voliere, foișoare și cascade. A fost extins spațiul Curții Țărănești cu animale domestice.

Odată cu redeschiderea Zoo, numărul de vizitatori a crescut, mai ales în week-end. Sâmbătă și duminică la Grădina Zoologică vin peste o mie de vizitatori, iar pentru a evita aglomerațiile, este deschisă și a doua casă de bilete.

Sergiu Pânzaru explică creșterea numărului de vizitatori prin faptul că oamenii au obosit să stea în case în contextul restricțiilor impuse. Mai mult, au fost sistate alte activități. Potrivit lui, această majorare a numărului de vizitatori permite recuperare cheltuielilor suportate în primăvară, când Grădina Zoologică a fost închisă.

Luni Zoo nu lucrează, este zi sanitară, în care se fac lucrări de amenajare.

Sergiu Pânzaru a mai spus că vizitatorii se pot bucura de animalele de la Zoo, inclusiv puii de lup polar, puiul de zebră, puiul de lamă. Grădina Zoologică planifică, de asemenea, o nouă achiziție, însă detalii deocamdată nu pot fi oferite.

Grădina Zoologică este deschisă de marți până duminică, de la 08.00 până la 20.00. Costul biletelor a rămas neschimbat: 30 de lei pentru adulți; 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari, iar pentru copiii de până la 7 ani intrarea este gratuită.