99% din procesele verbale din capitală au fost procesate doar manual
https://www.ipn.md/index.php/ro/99-din-procesele-verbale-din-capitala-au-fost-procesate-doar-manual-7965_990683.html
99% din procesele-verbale din capitală au fost procesate doar manual şi nu au fost incluse, deocamdată, în sistemul electronic al Comisiei Electorale Centrale. Declaraţia a fost făcută, luni, la briefingul de presă de la ora 11.00, de către preşedintele CEC, Iurie Ciocan, transmite Info-Prim Neo.
Iurie Ciocan a făcut această precizare, fiind solicitat să explice discrepanţa dintre 99% din procese-verbale prelucrate în capitală, după cum anunţă Consiliul electoral de circumscripţie Chişinău, şi 43,33% pe întreg municipiul.
Preşedintele CEC a spus că procesarea durează atât de mult din cauza numărului mare de buletine de vot. În suburbii alegătorii au fost nevoiţi să aplice stampila VOTAT pe patru buletine.
„Dacă la alegerile parlamentare au fost procesate 2 mii de procese-verbale, atunci la aceste alegeri urmează să fie procesate 6 mii de procese-verbale, adică triplu”, a menţionat preşedintele CEC.
Întrebat dacă este adevărat faptul că numărarea voturilor a fost întreruptă noaptea, Iurie Ciocan a negat informaţia. Preşedintele CEC a spus că se va depune eforturi pentru ca spre sfârşitul zilei să fie publicate toate datele preliminare finale.
Potrivit ultimelor date oferite de către CEC, după prelucrarea a 43,33% din procesele-verbale din municipiul Chişinău, Igor Dodon a acumulat 51,59% de voturi, iar Dorin Chirtoacă – 43,96%.