logo

6 membri ai Consiliului de Observatori IPNA vor fi înlocuiţi în acest an


https://www.ipn.md/index.php/ro/6-membri-ai-consiliului-de-observatori-ipna-vor-fi-inlocuiti-7967_1008638.html

Consiliul Coordonator al Audiovizualului anunţă concursul pentru suplinirea a şase funcţii de membru al Consiliului de Observatori (CO) al IPNA Compania „Teleradio Moldova”. Anunţul a fost lansat astăzi, dar va intra în vigoare după ce acesta va fi publicat în Monitorul Oficial, transmite IPN.

Marian Pocaznoi, preşedintele CCA, a menţionat, în cadrul şedinţei de astăzi, 24 octombrie, că, iniţial, pentru aceste funcţii vor fi selectate 12 persoane, dosarele cărora vor fi examinate de Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. Anume ea va selecta cei 6 membri ai CO ce vor fi propuşi Parlamentului pentru numire.

Posturile vor rămâne vacante după 23 decembrie curent, data la care expiră mandatele de patru ani ai preşedintelui CO, Aurelia Peru Bălan, şi membrilor acestuia Viorica Cucereanu, Raisa Lozinschi, Eugeniu Rîbca, Vitalie Ţapeş, precum şi Viorica Meşină Prodan, care deja a demisionat acum o lună.

Astfel, la funcţia de membru a CO pot candida cetăţenii Republicii Moldova care au studii superioare în unul din următoarele domenii: cinematografie, jurnalism, drept, gestiunea financiară, relaţii internaţionale, inginerie şi domeniul academic. Candidaţii trebuie să cunoască limba de stat şi să nu aibă antecedente penale.

În acelaşi timp, funcţia respectivă nu este compatibilă cu cea de parlamentar, membru de Guvern sau CCA, precum şi pentru acţionarii societăţilor comerciale cu activităţi în domenii care s-ar afla în conflict de interese cu calitatea de membru CO, salariat al IPNA sau alt post de radio/TV sau membru de partid.

Candidaţii vor fi selectaţi după criteriul de vechime în muncă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate, profesionalism şi corectitudine.