logo

500 de zile de război. Maia Sandu: Ucrainenii sunt oamenii păcii și Moldova este alături de ei


https://www.ipn.md/index.php/ro/500-de-zile-de-razboi-maia-sandu-ucrainenii-sunt-7965_1098092.html

Astăzi se fac 500 de zile de când Rusia a început războiul împotriva Ucrainei. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat într-un mesaj de susținere că Ucraina va învinge, precizând că poporul ucrainean sunt oamenii păcii și pot miza pe susținerea Republicii Moldova, transmite IPN.

Șefa statului a afirmat că au trecut 500 de zile de când oamenii pașnici, care dormeau în casele lor, care trăiau pe pământul lor, au fost treziți de exploziile bombelor și huruitul tancurilor. Oameni nevinovați executați și lăsați să se descompună pe străzi sau aruncați în groapa comună. La Bucha, la Irpin, la Hostomel, la Borodianka. Femei violate și copii uciși sau schilodiți de bombe.

„Cei în puteri, femei și bărbați, au luat armele în mâini și-și apără țara. Milioane de mame cu copii și vârstnici au fost nevoiți să-și lase casele și să se adăpostească în subsoluri, în stațiile de metrou sau să fugă în alte regiuni ale Ucrainei sau în alte țări. Acest război brutal seamănă moarte și teroare. Invadatorii distrug clădiri și locuințe, bombardează rețele electrice, distrug sistemele de apă, devastând totul”, a scris Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, datorită curajului militarilor ucraineni și rezistenței populației civile, în Moldova este pace. Republica Moldova este solidară cu Ucraina și va face tot posibilul ca să fie alături de ea. Ucrainenii sunt și vor fi bineveniți în Moldova. Ca parte a comunității internaționale, Moldova se va alătura eforturilor ca Rusia să răspundă pentru crimele sale de război.