logo

4,7 milioane de lei a cheltuit Guvernul pentru organizarea Adunării „Moldova Europeană”


https://www.ipn.md/index.php/ro/47-milioane-de-lei-a-cheltuit-guvernul-pentru-7967_1097126.html

Guvernul a alocat 4,7 milioane de lei pentru organizarea Adunării Moldova Europeană”, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului, Daniel Vodă. Guvernul și-a asumat procesul de organizare logistică, dar și programul cultural. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă de după ședința Guvernului, transmite IPN.

Potrivit lui Daniel Vodă, cu banii respectivi Ministerul Culturii a confecționat 2000 de steaguri ale Republicii Moldova și UE, repartizate prin intermediul cancelariei de stat în fiecare localitate din țară, iar participanților la eveniment le-au fost repartizate 40 de mii de sticle de apă.

Daniel Vodă mai spune că organizatorii au arendat 100 de unități sanitare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, care au fost disponibile în Piața Marii Adunări Naționale. Au fost confecționate materiale informative pentru a combate dezinformare și a informa din prima sursă cu privire la procesul de organizare a evenimentului. În total au fost tipărite 10 mii de pliante, 8000 de postere au fost expuse în spațiile publice și închiriate afișaje în capitală și regiuni.

Peste 240 de mii de cetățeni au urmărit online transmisiunea doar pe conturile oficiale din spațiul digital, fără a fi incluși cetățenii care au urmărit transmisiunile presei. Evenimentul a fost reflectat în sute de articole din presa internațională, spune Daniel Vodă.

Pe dimensiunea de sănătate au fost înregistrate 28 de solicitări, din ele șapte spitalizări. Potrivit secretarului Guvernului, nimic ieșit din comun nu a fost fixat, situația a fost ținută sub control. Adunarea a fost cu adevărat pașnică. Guvernul nu a cheltuit niciun leu pentru transportarea participanților sau asigurarea cu mâncare, în pofida zvonurilor lansate în acest sens.

Devizul de cheltuieli a mai inclus cheltuieli pentru chiria și amenajarea scenei din PMAN, sonorizarea, asigurarea infrastructurii necesare în jurul Arcului de Triumf, corturi, dar și onorarii pentru concert.

La Adunarea „Moldova Europeană”, potrivit oamenilor legii, au participat între 75 și 80 de mii de oameni. Participanții au votat o Rezoluție prin care solicită modificarea Constituției pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În document se menționează că această aspirație comună a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova.