logo

4 000 de oameni și-au găsit de lucru de la începutul anului 2025


https://www.ipn.md/index.php/ro/peste-4-000-de-oameni-si-au-gasit-de-7966_1112803.html

Peste 4 000 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului curent, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Dintre acestea, 1 324 erau șomeri, iar 60 au fost angajate pe o perioadă de până la trei luni, transmite IPN.

„Începem anul în forță! Vom continua să muncim să aducem rezultate și să oferim suport cetățenilor”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Datele arată că 35% dintre cei angajați sunt femei, iar 18% sunt persoane de peste 55 de ani. Totodată, 40 de persoane cu dizabilități și 19 migranți reveniți de peste hotare și-au găsit un loc de muncă. Printre domeniile în care s-au angajat cel mai mulți beneficiari se numără serviciile, construcțiile, agricultura, comerțul și industria.

ANOFM îndeamnă persoanele care își caută un job să se adreseze la oficiile teritoriale, pentru a beneficia de suport gratuit în procesul de angajare. Informații suplimentare pot fi obținute apelând la numărul gratuit 0 8000 1000 sau accesând portalul www.angajat.md.

Anul trecut, peste 16 000 de persoane au fost ajutate să își găsească un loc de muncă prin intermediul ANOFM, iar obiectivul pentru 2025 este să sprijine cel puțin 18 000 de persoane în acest proces.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!