Pe 2 martie e timpul să ne amintim de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Republicii Moldova. Război care a lăsat țara fără teritoriul său constituțional, iar oamenii din stânga Nistrului au rămasă prinși într-o capcană în care trăiesc de 35 de ani. Propaganda i-a făcut să creadă într-o poveste în mare parte falsă despre așa-zisul lor stat. Constatările aparțin doctorului în istorie Ștefan Bejan, expert al Comunității WatchDog.MD și sunt prezentate la cei 33 de ani de la Războiul pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, transmite IPN.
Istoricul a menționat că primele focuri au fost nu pe 2 martie, ci pe 13 decembrie 1991. Granițele Republicii Moldova au fost recunoscute internațional, chiar și de Rusia. În stânga Nistrului însă un grup de separatiști instruiți și dotați de ruși prelua controlul instituțiilor și milita împotriva integrității teritoriale. Când separatiștii au încercat să pună mâna pe orașul Dubăsari, Chișinăul a trimis o echipă de intervenție a Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” pentru a restabili controlul asupra localității.
Ajunși lângă podul de la Dubăsari, polițiștii moldoveni au încercat să îndepărteze un post de control instalat ilegal. În timpul operațiunii, forțele separatiste au deschis focul, iar patru polițiști moldoveni au murit. De partea cealaltă au murit 20 de gardiști. „Nu, nu acesta a fost începutul războiului propriu-zis cu lupte zilnice, dar știm acum cine a început să împuște primul”, a precizat Ștefan Bejan.
Expertul WatchDog explică de ce separatismul a înflorit anume acolo. La sfârșitul anilor 80, la Chișinău debutează Mișcarea de emancipare națională. În stânga Nistrului, cea mai industrializată a RSSM, exista o elită locală compusă di foști lideri ai Partidului Comunist, foști ofițeri KGB și cadre militare, care au refuzat să accepte noile realități. Era de neconceput pentru ei să piardă privilegiile și să devină o minoritate în noul stat.
În toată această perioadă, acțiunile separatiștilor au fost alimentate de forțele naționaliste de la Chișinău. Declarațiile șovine tensionau și mai mult relațiile dintre Chișinău și Tiraspol. ulterior s-a demonstrat că unii dintre ei acționau la comanda Moscovei.
Pe 2 septembrie 1990, la Tiraspol a fost proclamat așa-numita „Republică Moldovenească Nistreană”. Imediat a început preluarea instituțiilor subordonate puterii de la Chișinău, și înlocuirea conducătorilor cu proprii lor oameni, inclusiv comisariatele de poliție.
În noaptea de 1 spre 2 martie 1992, soldații din stânga Nistrului și cazacii atacă sediul Comisariatului de poliție din Dubăsari, ultimul aflat încă sub controlul Chișinăului. 34 de persoane din interiorul comisariatului au fost dezarmate și luate prizonieri. Unii au reușit să scape și au fugit la Cocieri. Soldații transnistreni i-au urmărit și atacat. Pe 2 martie în ajutor moldovenilor, trecând Nistrul pe gheață, le-au venit polițiștii din Batalionul Special Fulger. Cu ajutorul acestora, separatiștii sunt respinși iar de atunci încep confruntări la scară largă.
„Deși, oficial, Rusia adoptase „Doctrina Sinatra”, prin care a renunțat la intervențiile militare directe în statele din blocul socialist, fără armata a 14-a din stânga Nistrului nu ar fi avut loc niciun război. Mai mult, Rusia le plătea cazacilor mobilizați prin tot felul de rețele informale să vină să lupte în stânga Nistrului”, spune Ștefan Bejan.
Implicarea directă a armatei ruse i-a forțat pe oficialii moldoveni să accepte condițiile de pace. Pe 21 iulie 1992, la Moscova, este semnat Acordul de încetare a focului. „Încă o dovadă a faptului că anume Rusia este cea care se face vinovată de acest conflict armat este că semnatar al acestui acord este președintele Rusiei, Boris Elțin, și nu liderul separatiștilor Igor Smirnov. Or, un armistițiu este mereu semnat între participanți. Dacă Rusia nu a participat la acest război, de ce anume Elțin este cel care a semnat armistițiul?”, remarcă istoricul.
Potrivit lui, Acordul de la Moscova, deseori numit Convenția Elțin - Snegur, a fixat de facto scindarea teritorială a Republicii Moldova și a transformat regiunea transnistreană într-o piatră legată de gâtul Republicii Moldova.
