logo

32 de contabili din țară instruiți de I.P „CTIF” în domeniul salarizării


https://www.ipn.md/index.php/ro/32-de-contabili-din-tara-instruiti-de-ip-7542_1077446.html

În premieră, în acest an, Centrul de instruire în finanțe, subdiviziunea structurală responsabilă de organizarea și desfășurarea cursurilor de instruire din cadrul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” a lansat un nou curs online în domeniul finanțelor publice, cu genericul: „Particularitățile salarizării personalului din sectorul bugetar”.

Instruirea a demarat în perioada 04-05.11.2020, iar obiectivul fundamental al acesteia constă în aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul salarizării. Actualizarea informației pentru contabili a avut loc prin prisma modificări survenite la Legea nr. 270 din 23.11.2018, privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. La instruire au participat 32 de contabili din întreaga republică.


„Cursurile online pentru contabilii din suburbii sau raioane reprezintă o reală oportunitate, căci aceștia nu-și pot permite, întotdeauna, din varii motive, deplasările spre capitală. În acest sens, instruirile la distanță, desfășurate pe Zoom, au o serie de facilități. Contabilii, adesea, citesc legi, iar acele limite admise de reglementări pot fi înțelese greșit. De aceea, aceste cursuri, eu le numesc și mese-rotunde, oferă, prin intermediul conexiunii intercolegiale, nu doar instruirea propriu-zisă, dar și un schimb valoros de experiență, precum și o cooperare ulterioară de durată”, a menționat Ana Avornic, formatoarea cursului și contabila-șef din cadrul ANACIP.


În cadrul instruirii au fost abordate noile implementări, cum ar fi:

• introducerea noțiunii de program flexibil de muncă;

• modificarea modelului tabelului de evidență a timpului de muncă;

• modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală;

• anularea contribuției de asigurări sociale de stat individuale reținute anterior din salariul angajaților și alte teme importante.

Absolvenții cursului s-au arătat încântați de utilitatea instruirii, valoarea informațională a acesteia, precum și de nivelul înalt de profesionalism al trainerilor.


„Cursul m-a ajutat să înțeleg foarte multe aspecte legislative din activitatea de contabil și cu siguranță că aș mai participa la asemenea instruiri, precum aș recomanda și participarea și a altor colegi din domeniu”, a declarat o participantă din Cimișlia.

„Am aflat lucruri noi care vizau activitatea de muncă în cumul și cumulare, dar am și concretizat cum stau lucrurile pe partea de proceduri privind buletinul de boală și concediu. Instruirea a fost utilă pentru mine căci sunt contabil începător”, a menționat un cursant din Cahul.


„Cu toate că activez de ani de zile și studiez legile, acest curs mi-a fost de un real folos. E pentru prima dată când particip la instruiri online, cu toate acestea formatul cursului îl găsesc perfect compatibil cu mine. Mi-a plăcut că informația a fost relevantă și oferită de profesioniști, dar cel mai important e că, la finalizarea cursului pot conta pe sprijinul colegilor pe care i-am cunoscut în cadrul acestei instruiri”, a subliniat o absolventă a cursului din Dondușeni.

O instruire la același subiect va avea loc și în perioada 18-19.11.2020. Durata cursului este de 6 ore, iar prețul de participare pentru o persoană constituie 730 lei. Instruirea se va finaliza cu înmânarea Certificatelor de participare. Toți cei interesați sunt rugați să se înregistreze în prealabil, accesând acest link.

Menționăm
că, începând cu 1 ianuarie 2021, I.P. „CTIF” va lansa „Sistemul informațional Contabilitate unică bugetară” (în abreviere SI CUB), scopul căruia este de a îmbunătăți modul de ținere a evidenței contabile, în baza unor norme și reguli unice pentru sistemul bugetar, asigurarea nivelului necesar de securitate a bazelor de date și a istoricului de modificări. În acest sens, contabilii din țară sunt îndemnați să participe activ la instruiri, în vederea desăvârșirii abilităților de lucru.

 

_________

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.