219 gospodării casnice vulnerabile din punct de vedere energetic, dintre care 74 case de copii de tip familial, au beneficiat de măsuri de eficientizare energetică a imobilelor în cadrul inițiativei-pilot „Casa verde”, desfășurată cu susținerea financiară a Uniunii Europene și implementată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite IPN.
Solomon Ioannou, manager de programe la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că sprijinirea și încurajarea utilizării soluțiilor de energie regenerabilă în gospodăriile vulnerabile energetic este esențială pentru realizarea unei tranziții incluzive către un viitor durabil. Asigurarea accesului la energie curată, la prețuri accesibile nu doar că reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ci și atenuează sărăcia energetică, îmbunătățește sănătatea și calitatea vieții pentru cei mai vulnerabili membri ai societății.
74 de gospodării din cele 219 selectate în programul „Casa verde” sunt case de copii de tip familial. Inițial au fost efectuate audituri energetice și în baza recomandărilor au fost decise măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice cu cel mai mare impact asupra fiecărei gospodării în parte. Ca rezultat, au fost instalate 11 colectoare solare, 22 de cazane pe biomasă, 22 de panouri fotovoltaice și a fost realizată izolarea termică a 35 de case – în total 90 de intervenții, în unele gospodării fiind combinate multiple măsuri de eficientizare energetică.
În alte 145 de gospodării au fost instalate panouri fotovoltaice. Acești beneficiari au fost selectați din sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică” în baza mai multor criterii, cum ar fi să dețină în proprietate casa în care locuiesc, să înregistreze un consum lunar mediu de energie de 400-600 kWh și să aibă grad de vulnerabilitate energetică foarte ridicat. Prioritate au avut familiile cu mulți copii. Beneficiarii au fost selectați cu sprijinul Centrului Național pentru Energia Durabilă și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Una din familiile beneficiare este cea a Tatianei și a lui Igor Burlacu din satul Pervomaiscoe, Hâncești. Soții au în plasament șase copii. În august 2023 le-au fost instalate panourile fotovoltaice și primele două luni nu au achitat nimic pentru energia electrică consumată. În perioada rece a anului este produsă mai puțină energie solară, dar oricum acoperă peste 80% din consumul gospodăriei.
În cazul Elenei Rusu din satul Glinjeni, raionul Fălești, care are tot șase copii în casa ei de tip familial, rezultatele auditului energetic au recomandat izolarea termică a casei și instalarea unui cazan pe biomasă. După prima iarnă de când casa este eficientizată energetic, femeia este foarte mulțumită.
„Casa verde” este o inițiativă pilot realizată în cadrul programului UE-PNUD ,,Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, cu un buget de peste un milion și jumătate de dolari americani. „Casa verde” promovează practicile și tehnologiile de economisire a energiei și de eficientizare energetică, în special în cadrul gospodăriilor vulnerabile energetic. Programul urmează a fi preluat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și extins la nivel național.