logo

2 companii transnistrene, licențiate să importe țigări. Deputat PAS sesizează Procuratura


https://www.ipn.md/index.php/ro/2-companii-transnistrene-licentiate-sa-importe-tigari-deputat-pas-7965_1073190.html

Deputatul PAS Igor Grosu a sesizat Procuratura Generală privind legalitatea eliberării de către Agenția Servicii Publice a licențelor pentru importul de țigări pentru două companii înregistrate în stânga Nistrului: SRL „Алмавис” și SRL „Табимпор”, transmite IPN.

Potrivit deputatului, eliberarea licențelor a avut loc chiar dacă anterior Serviciul Informații și Securitate, printr-o notă, spunea că eliberarea licențelor la importul și comercializarea produselor accizabile (băuturi alcoolice și țigări) pentru companiile înregistrate în stânga Nistrului prezintă riscuri pentru interesele economice și imaginea externă a Republicii Moldova.

Igor Grosu spune că, la modul practic, era o schemă conform căreia se realiza contrabanda în masă de țigări de către grupări criminale spre Uniunea Europeană și Ucraina prin Republica Moldova. Potrivit  parlamentarului, în anii 2012-2014 prin această schemă au trecut 330 milioane de țigări în valoare de 68 de milioane de dolari. Între 2015 și 2019, prin aceeași schemă au trecut 550 de milioane de țigări care erau vândute în magazinele Duty Free.

„E sfidător că, în timp ce guvernarea se bocește că nu are bani de pensii și salarii, deschide portițe pentru îmbogățirea ilegală a hoților”, a menționat Igor Grosu.

Procuratura Generală a precizat pentru IPN că sesizarea deputatului urmează a fi examinată în condițiile legii.