Analiza IPN: Găgăuzia a sărbătorit o nouă aniversare de la obţinerea statutului de autonomie. Ce a însemnat pentru Moldova apariţia acestei unităţi administrative cu statut special: o catastrofă, sau un avantaj de nepreţuit?
O lege decisivă
Luni, 23 decembrie în Găgăuzia a fost zi de odihnă. În această zi timp de 19 ani localnicii sărbătoresc una dintre cele mai importante sărbători naţionale - Ziua formării autonomiei Găgăuze.
Apariţia pe harta Republicii Moldova a unei noii unităţi administrative cu statut autonom, a fost posibilă datorită adoptării de către Parlament în anul 1994 a Legii „Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei”. Până la adoptarea acestui act, zonele populate compact de găgăuzi formal formau Republica Găgăuză independentă, proclamată la 19 august 1990. După adoptarea de către legislativ a acestei legi cruciale pentru găgăuzi, în raioanele de sud a fost organizat un referendum privind aderarea la noua autonomie. Localităţile în care populaţia găgăuză constituia mai mult de 50% intrau în Găgăuzia în mod automat.
Au ales să devină parte a aceste noi autonomii teritoriale nu doar satele găgăuze. De exemplu, în componenţa Găgăuziei a intrat satul Ferapontievca, cu populaţie predominant ucraineană. Pe aceeaşi cale au mers şi locuitorii comunei Svetloe care reprezintă un adevărat amalgam de moldoveni, bulgari, ruşi şi găgăuzi. În urma plebiscitului, în Găgăuzia au intrat 3 oraşe, devenite centre raionale şi 23 de sate.
Locul unde trăiesc găgăuzii este pământ găgăuz
Numele plin al autonomie a fost definit astfel - Unitatea Teritorială Autonomă Gagauz-Yeri. In Comrat se vehiculează idea că atunci când era elaborată Lege privind autonomia Găgăuză deputaţii găgăuzi i-au indus în eroare pe ceilalţi colegi traducând eronat cuvintele „Gagauz-yeri”. În presă destul de des această denumire este interpretată ca „locul unde trăiesc găgăuzii”. În realitate Gagauz-yeri în limba găgăuză literalmente înseamnă „pământul găgăuzilor”.
În anul 1994 o abordare francă a cerinţelor teritoriale părea că poate bloca adoptarea legii. De aceea s-a decis să fie „prezentată” o formulă confortabilă atât pentru deputaţii moldoveni, cât şi pentru conştiinţa colectivă a societăţii moldoveneşti. Găgăuzii însă de la bun început şi-au adjudecat dreptul asupra acestui teritoriu, şi în mod firesc asupra sorţii sale politice.
O altă Găgăuzie
Timp de 19 ani regiunea şi-a dobândit caracteristici unice pentru Moldova, o identitate aparte, care îi deosebeşte semnificativ pe localnici de restul cetăţenilor republicii. În afară de diferenţe etno-lingvistice evidente, găgăuzi se disting prin preferinţe politice speciale. La alegeri aici într-o măsură mai mare decât în alte zone ale Moldovei predomină lozincile antiromâneşti şi cele pro-ruse. În plus, găgăuzii sunt mult mai eurosceptici, decât moldoveanul mediu. Şi rezultatele investigaţiilor sociologice arată existenţa unei conştiinţe politice regionale. Potrivit mai multor sondaje de opinie, găgăuzii consideră mult mai relevante şi importante alegerile locale, decât cele republicane.
Timp de două decenii interesul găgăuzilor pentru politică a crescut, precum şi activismul electoral. În primul rând, formarea Găgăuziei au avut loc printr-un referendum. Apoi, localnicii şi-au ales capitala prin vot direct. După crearea în autonomie a organelor puterii, găgăuzii au ieşit la urne, practic, în fiecare an – în afară de alegerile parlamentare şi locale republicane, locuitorii Găgăuziei îşi aleg guvernatorul şi deputaţii în Adunarea Populară.
Găgăuzii se deosebesc şi prin selectarea partenerilor strategici externi, optând pentru colaborarea cu Rusia şi Turcia. Comratul niciodată nu s-a grăbit să declare vreun vector „fără alternativă” şi a încercat să stabilească legături cu fiecare ţară care promitea vreun beneficiu pentru autonomie - de la China şi Azerbaidjan până la Polonia şi România. Şi aceasta, să recunoaştem, îi deosebeşte pe cei din Găgăuzia de conducerea Moldovei.
Dilema găgăuză
Putem enumera exemple până la nesfârşit. Important este altceva: cum să abordăm aceste diferenţe? Suntem martorii înstrăinării politice a Găgăuziei şi atunci este timpul să se aplice sancţiuni faţă de conducerea regiunii? Sau realitatea este că Republica Moldova reprezintă o formaţiune etno-lingvistică şi politico-administrativă complexă, şi în acest caz clasa politică a ţării trebuie să dea dovadă de corectitudine, diplomaţie şi cultura politică, pentru a gestiona eficient această diversitate? Cu alte cuvinte: este crearea autonomiei Găgăuze devastatoare pentru ţară, sau un avantaj de nepreţuit? Poate Moldova deveni un exemplu concludent de rezolvare a conflictelor interetnice pentru o lume întreagă? Această întrebare pluteşte în relaţiile dintre Chişinău şi Comrat deja de 19 ani. Poate la aniversarea a 20 această dilemă va fi rezolvată?
Veaceslav Craciun, IPN
