logo

16,14% - rata de participare la referendum până la 12.00


https://www.ipn.md/index.php/ro/1614-rata-de-participare-la-referendum-pana-la-8013_1108228.html

Peste 442 de mii de alegători au votat la referendumul republican constituțional până la ora 12.00, ceea ce constituie o prezență la vot de 16,14%. Datele au fost oferite de către președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, la o conferință de presă, transmite IPN.

Referendumul va fi validat dacă la urne se vor prezenta cel puțin o treime din numărul de alegători înscriși pe listele electorale – aproximativ 940 de mii de votanți. Totodată, legea se va considera adoptată dacă pentru acesta vor vota majoritatea cetățenilor care au participat la referendum.

Datele sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală cu o ușoară întârziere, întrucât acestea nu sunt colectate în sistemul informațional în timp real, așa cum se întâmplă în cazul participării la prezidențiale. În cazul referendumului, din fiecare secție de votare, se raportează numărul de semnături pentru al doilea buletin, a precizat șefa CEC.

Prin organizarea referendumului se propune completarea Constituției cu două alineate noi, care vin să reconfirme identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al țării. Alegătorul va răspunde cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?