logo

16 ani de închisoare pentru autorul dublului omor din Bălăneşti


https://www.ipn.md/index.php/ro/16-ani-de-inchisoare-pentru-autorul-dublului-omor-din-balanesti-7967_1024238.html

Bărbatul, care s-a răzbunat pe fosta iubită şi pe noul concubin al acesteia, omorându-i cu o bâtă, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. Instanţa de judecată l-a recunoscut culpabil de comiterea dublului omor. Sentinţa este cu drept de atac, transmite IPN.

Crima a fost comisă pe 18 februarie anul curent, în satul Bălăneşti, raionul Nisporeni. Bărbatul, fiind gelos pe fosta concubină, care-l părăsise şi locuia împreună cu vecinul, a luat o bâtă şi a pătruns în casa cuplului. După ce i-a surprins pe cei doi în pat, inculpatul i-a lovit crunt cu bâta, aplicându-le multiple lovituri.  Vecinul, în vârstă de 59 de ani, a murit în drum spre spital, iar femeia, de 57 de ani, a decedat peste două zile, fără a-şi reveni din comă.

Suspectul a fost reţinut la scurt timp. Oamenii legii au găsit la el un bilet de adio, în care scria că intenţiona să-şi pună capăt zilelor.