logo

15 ani de închisoare pentru un italian care a abuzat sexual copii din nordul Moldovei


https://www.ipn.md/index.php/ro/15-ani-de-inchisoare-pentru-un-italian-care-a-7967_1103226.html

Un bărbat din Italia a fost condamnat la 15 ani și jumătate de închisoare pentru că a abuzat, în anii 2009-2011, șase copii din nordul Moldovei. De asemenea, a fost condamnat și pentru pornografie infantilă. Perchezițiile au avut loc în anul 2017, atunci bărbatul a și fost reținut, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale menționează că inculpatul, împreună cu prietenul său, ambii având în jur de 60 de ani, și-au început vizitele în Moldova în anul 2009. Scopul declarat al vizitelor era ajutorul pe care-l acordau familiilor sărace cu copii, precum și orfanilor.

Cei șase copiii și adolescenți pe care i-au abuzat aveau atunci vârste cuprinse între 12 și 17 ani. Cu primul adolescent, cel mai mare, aceștia au făcut cunoștință într-o întreprindere de transport. După ce l-au întrebat dacă și-ar dori să câștige bani, i-au oferit un telefon și bani. A doua zi, aceștia i-au cumpărat produse alimentare și haine, care i le-au adus acasă și i-au comunicat mamei că-l vor ajuta.

La următoarea revenire în Moldova din Italia, după câteva luni, unul din bărbați i-a cumpărat încălțăminte de iarnă, după care a întreprins o primă încercare de abuz sexual, însă nereușită. Peste un an, acesta a repetat încercarea și l-a remunerat cu 600 de lei și o geantă pentru raportul sexual oral întreținut. Ulterior, adolescentul a fost amenințat că va divulga că ar fi întreținut raporturi sexuale orale, în cazul în care nu va identifica alți băieți din sat pentru același scop.  

Prin urmare, acesta le-a făcut cunoștință cu un băiat de 15 ani provenit dintr-o familie cu situație financiară dificilă, care a primit 400 de lei pentru faptul că i-a atins organul sexual inculpatului. Ulterior, acesta l-a abuzat și printr-un act sexual oral. Au urmat alți copii care au fost abuzați, din totalul celor șase. Aceștia erau exploatați sexual atât în apartamentul închiriat de cei doi bărbați, cât și în casa unuia din adolescenți, dar și într-o pensiune din regiune. Pentru exploatarea sexuală, cei doi îi remunerau cu bani între 200 și 800 de lei.

Atunci când au încercat să extindă rețeaua de copii abuzați sexual, inculpații au fost snopiți în bătaie de către o potențială victimă, care învăța în internat. La sosirea poliției și avocaților, exploatarea sexuală a copiilor a fost dată în vileag.

Unul dintre bărbați a fost reținut și plasat în arest, însă după expirarea măsurii preventive, inculpatul a părăsit Moldova. El a fost condamnat în 2021 în lipsă. Acum, la solicitarea autorităților din Moldova, autoritățile din Italia l-au extrădat Chișinăului pentru ispășirea aici a pedepsei pentru trafic de copii și pornografie infantilă.

Al doilea învinuit este dat în căutare internațională.