logo

11 ani de pușcărie pentru bărbatul care și-a stropit soția și fiica cu acid


https://www.ipn.md/index.php/ro/11-ani-de-puscarie-pentru-barbatul-care-si-a-7967_1107571.html

Bărbatul care și-a stropit soția și fiica cu acid, în luna februarie a acestui an, a fost condamnat la 11 ani și trei luni de închisoare. Instanța l-a obligat să achite și 1,6 milioane de lei părții vătămate, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, învinuitul, în vârstă de 56 de ani, aflându-se într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, a inițiat un conflict cu soția sa, de 36 de ani. A luat o sticlă cu acid sulfuric concentrat, cu care a stropit-o pe femeie și, din neatenție, și pe fiica de 6 ani, care a încercat să își protejeze mama.

Femeia a suferit multiple arsuri chimice pe față și corp, inclusiv arsuri ale căilor respiratorii. Fetița a avut și ea de suferit, dar arsurile au fost mai puțin grave.

Învinuitul și-a recunoscut vina și a declarat că își regretă gestul. Cauza în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată.

Bărbatul a fost condamnat pentru tentativă de omor comis cu premeditare asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime, prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.