Opt sportivi moldoveni se pregătesc pentru ediţia a doua a Jocurilor Olimpice de tineret, care se vor desfăşura la Nanjing, China, în perioada 16-28 august, transmite IPN.
Aceştia sunt: Serghei Tarnovschi (canotaj), Tatiana Doncilă (lupte feminine), Nicoleta Dulgheru (gimnastică), Dumitru Ceacusta (lupte libere), Tatiana Perstniova şi Alexei Stancov (ambii - nataţie), Ştefan Mura şi Polina Ciui (ambii - atletism).
Conducătorul lotului, Cristina Vasilianov, susţine că mai sunt sportivi care ar putea ajunge la Olimpiada de tineret. „Calificările nu s-au încheiat. Pentru un bilet mai luptă câţiva sportivi”, a declarat Vasilianov, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Este un eveniment de mare importanţă, care constituie o punte de trecere de la juniori la seniori. Sper să cucerim medalii, la fel ca în prima ediţie”, a spus preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi.
Tong Mingtao, ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, a menţionat că ţara sa este pregătită să organizeze competiţia la un nivel cât mai înalt. „Toţi participanţii vor aprecia eforturile depuse de către Guvernul Chinei. Le doresc succese sportivilor moldoveni”, a spus diplomatul.
La competiţie vor participa sportivi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.