Maria Postoico trebuie să aleagă, jurist

Juristul Mihai Corj a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui ţării, Nicolae Timofti şi preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, în care menţionează că Maria Postoico trebuie eliberată din funcţia de judecător sau ar trebui să-şi depună mandatul de deputat, transmite Info-Prim Neo. „Trăim în ţara paradoxurilor, unde legile sunt scrise pentru „gloată”, nu şi pentru demnitari. Aceştia depăşesc orice bun simţ violând prevederile constituţionale şi legale, încercând să-şi „rezerve” funcţia deţinută anterior în statele de personal. Astfel, interpretând legea eronat, ei abuzează de calitatea pe care o deţin şi încearcă să ne mai dea şi lecţii de bună comportare”, menţionează juristul. Potrivit lui Mihai Corj, din decretul preşedintelui Republicii Moldova, din 5 aprilie 2012, privind numirea Mariei Postoico în funcţia de judecător la Curtea de Apel Bălţi rezultă că parlamentara a avut „rezervată” funcţia de judecător. Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice, notează juristul. „Ajungând în situaţia de incompatibilitate, persoana urmează să demisioneze în termen de 30 de zile de la data validării mandatului. În cazul în care deputatul se află în unul din cazurile de incompatibilitate şi nu a depus în termenul menţionat cererea de demisie din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat, după expirarea acestui termen este suspendat de drept din funcţia incompatibilă”, notează juristul. Mihai Corj menţionează că, potrivit unui site, Maria Postoico are şi calitatea de membru de partid, care este incompatibilă cu funcţia de judecător independent. Maria Postoico este deputat în fracţiunea PCRM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.