Mai multe organizații de veterani solicită demisia ministrului afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi. Demersul vine în contextul declarațiilor ministrului că „factologic, armata Federației Ruse, dislocată în estul Republicii Moldova, a intervenit în forță pentru a opri vărsările de sânge”. Aceștia califică declarația în cauză ca fiind una „diabolică”, numindu-l pe ministrul de externe „trădător”.
Într-o conferință de presă la IPN, președintele Tiras-Tighina, Anatol Caraman, a declarat că „această declarație a fost făcută de guvernul pro-imperial rus al Partidului Socialiștilor, care ani la rând s-a manifestat ca un partid trădător al statalității Republicii Moldova, ca un partid anti-național, anti-european”. „Prin corupere astronomică a electoratului, a funcționarilor de stat, prin șiretlicuri electorale și prin prostiile partidelor politice făcute de PAS și DA, PSRM a acaparat puterea politică în al doilea stat românesc”, a declarat liderul asociației.
Anatol Caraman a menționat că „în 1992 s-a comis o greșeală catastrofală pentru statul Republica Moldova prin acceptarea forțelor pacificatoare din Rusia. Potrivit lui, „nebunia mileniului a fost că cel care a inițiat războiul a fost prefăcut în pacificator”. „Chemăm toate forțele sănătoase din Republica Moldova să ne unim într-un front comun împotriva acestei guvernări și să inițiem procedura de alegeri anticipate”, s-a adresat președintele Tiras-Tighina.
Anatolie Petrici, președintele Asociației Obștești Centrul de protecție a drepturilor fundamentale „Sirius”, susține că în 1992 a fost „un război al Rusiei împotriva Republicii Moldova”. „Slugoiul ăsta de Ciocoi a primit indicații de la „troică” ce să spună. Indicațiile au venit de la Moscova, fiind aduse de brigadierul Dodon, care convoacă troica în fiecare luni și le spune ce le-a spus să facă Moscova”, a mai spus Anatolie Petrici.
„Este o rușine, este o sfidare și iată că asociațiile veteranilor de război intenționează să-l dea în judecată pe așa-zisul Ciocoi, slugoi, pentru declarațiile denigratoare în privința veteranilor”, a spus juristul asociației, Alexandru Banari.
„Vreau să mă adresez ministrului de externe: ale cui interese el le apără, ale Moldovei sau ale Rusiei? Dacă el spune că va face analize a ceea ce s-a întâmplat în 1992 – domnule ministru, adresați-vă la noi”, a declarat un alt veteran, Gheorghe Paladi.
„Calificăm declarațiile ministrului de externe Ciocoi, cu privire la războiul de la Nistru, ca fiind abuzive, chiar și criminale. De asemenea, și ca fiind contrare principiilor de independență a statului nostru Republica Moldova. Chemăm toată societatea civilă, toată populația să condamne aceste fapte și să întreprindem toate măsurile pentru a combate pe viitor asemenea acțiuni iresponsabile din partea autorităților statului”, a declarat Vladimir Moga, de la Liga Unității și Dreptății.
Ilia Șișcu, veteran de la Vulcănești, a declarat că în acele evenimente, de apărarea a suveranității țării, și-au pierdut viața foarte mulți oameni. Iar cei care au mai rămas în viață astăzi nu sunt protejați, ajungând să primească pensii mizere. Potrivit lui, guvernanții uită că trebuie să slujească oamenii, ci nu altor interese.