La Chişinău a fost lansată o publicaţie destinată protecţiei consumatorilor

La Chişinău a fost lansat miercuri, 17 ianuarie, ziarul „Proconsumator”. Publicaţia se vrea o tribună pentru protecţia consumatorilor din R. Moldova, inclusiv pentru elucidarea domeniul, pentru informarea consumatorilor despre drepturile lor în calitate de beneficiari de servicii şi produse, de monitorizare a activităţii în toate domeniile ce ţin de protecţia drepturilor consumatorilor. Lansarea primului număr al ziarului „Proconsumator”, a fost anunţată în cadrul unei conferinţe de presă de fondatorii acesteia, Liga pentru apărarea drepturilor consumatorilor, Mişcarea obştească pentru protecţia consumatorilor „Pro-consumator” şi Centrul pentru protecţia consumatorilor. Potrivit preşedintelui Centrului pentru protecţia consumatorilor, Denis Staruş, consumatorii vor avea posibilitatea să-şi expună părerile în cadrul unei rubrici speciale care va întruni şi răspunsurile specialiştilor. De asemenea, va exista o rubrică specializată a instituţiilor de stat care au atribuţii în domeniu. Preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor consumatorilor, Roman Mihăieş a menţionat că lansarea unor astfel de ziare este o practică europeană, susţinută la nivel statal. În R. Moldova, însă, lansarea acestei publicaţii a fost posibilă doar prin eforturile câtorva organizaţii neguvernamentale din domeniu. Din această cauză, tirajul ziarului este, iniţial, modest, de doar 3 mii de exemplare, cu apariţii bilunare în următoarele 2-3 luni. Costul unui exemplar în chioşcurile „Moldpresa” este de doi lei. Ulterior, fondatorii contează pe interesul statului pentru editarea în continuare a ziarului. În funcţie de posibilităţile financiare, aceştia intenţionează să majoreze tirajul şi periodicitatea ziarului. Cele trei organizaţii care au lansat publicaţia sunt şi fondatorii Consiliului Naţional al Organizaţiilor de protecţie a consumatorilor din RM, creat în noiembrie 2006. Organizaţia are drept scop promovarea politicii protecţiei efective a drepturilor consumatorilor, schimbul de experienţă şi consolidarea ONG din domeniu, facilitarea dialogului cu alţi parteneri socialei, elaborarea programelor comune în domeniul protecţiei consumatorilor, stabilirea dialogului cu organizaţiile donatoare şi promovarea unui dialog constructiv cu autorităţile cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE