Întreruperea automată a energiei electrice s-a produs pentru a proteja rețelele, Prima Sursă

Bombardamentele rusești asupra centralelor electrice din Ucraina au dus la deconectări de energie electrică în Republica Moldova pentru că sistemele energetice ale Moldovei și Ucrainei sunt conectate între ele. Situația critică din Ucraina a dus la întreruperea automată a unei linii de tranzit prin care se importă electricitate din România. Răspunsul este dat de pagina Telegram de verificare a informațiilor guvernamentale – Prima Sursă la întrebarea: „De ce s-a întrerupt energia electrică în Republica Moldova dacă aceasta este procurată din România și bombardamentele rusești au loc în Ucraina?”, transmite IPN.

„Această întrerupere a avut loc pentru a proteja rețelele și stațiile electrice de la suprasarcină.  Dacă nu se aplica deconectarea automată, stațiile electrice puteau fi serios afectate și întreruperile ar dura mai mult”, precizează autoritățile.

Deconectare avariată în sistemul electroenergetic moldovenesc s-a produs la ora 14:23, potrivit Premier Energy. Livrarea de energie electrică a fost restabilită pentru o parte din consumatori, inclusiv în capitală, alții rămân deconectați.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.