În spațiile comerciale sau de deservire se va putea intra doar cu certificat COVID

Persoanele vor putea intra în spațiile comerciale sau de deservire închise doar cu certificat COVID. Excepție vor constitui unitățile de comercializare a produselor alimentare, a produselor de igienă, medicamentelor, precum și băncile, organizațiile de creditare nebancară, oficiile poștale, cele de asigurare și unitățile de schimb valutar. Cu o propunere în acest sens va veni Ministerul Sănătății la ședința Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, ministra Ala Nemerenco s-a referit la gradul înalt de contagiozitate al tulpinii Omicron, care afectează în special copiii, și a precizat că ne aflăm sub cod roșu de alertă la nivel național. Comisiei i se va propune ca, pentru o perioadă de o lună, la nivel național să fie aplicate măsuri restrictive corespunzătoare pragului roșu. O propunere este și trecerea școlilor pe online, inițial pentru două săptămâni.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova, de la începutul pandemiei, se apropie de 400 de mii. Miercuri au fost raportate peste trei mii de infectări – cifră record de la începutul pandemiei. Bilanțul deceselor asociate noului coronavirus a ajuns 10 470.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.