Guvernul a inițiat modificarea cadrului legal cu privire la repartizarea veniturilor către bugetele locale și alocarea transferurilor cu destinație specială. Prin modificarea respectivă Guvernul va achita salariile pentru asistenții personali în locul Primăriei, iar fondurile alocate le va reține ulterior din bugetul local, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite IPN.
„Primarul Ceban a tăiat salariile asistenților personali din Chișinău, lăsându-i fără bani și într-o situație foarte gravă, iar persoanele cu dizabilități severe au rămas fără îngrijirea atât de necesară. Este inacceptabil și Guvernul va veni cu o soluție de urgență”, este mesajul premierului Dorin Recean.
Prim-ministrul a spus că asistenții personali nu au timp să aștepte, oamenii nu trebuie să sufere din cauza incapacității primarului de a administra Primăria și de a aloca banii publici persoanelor care au cea mai mare nevoie.
Sute de asistenți personali din Chișinău, în special de vârstă pensionară, au fost concediați, iar celor care au rămas li s-au tăiat lefurile în jumătate după ce autoritatea municipală a anunțat că nu mai are bani ca să îi plătească și nu va angaja noi asistenți personali care au depus cereri. Primăria a acuzat puterea centrală că nu a inclus municipiul Chișinău în reforma asistenței sociale „Restart”, prin care, de la 1 ianuarie 2024, serviciul „Asistența personală” este finanțat de la bugetul de stat, iar asistenții personali trec în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Autoritățile centrale au invocat, la rândul lor, că municipiul Chișinău și unitatea administrativ-teritorială Găgăuzia au suficiente posibilități ca să finanțeze salariile asistenților personali din propriile venituri, dar și din transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat.