Tinerii specialiști din educație vor avea parte de facilități din partea statului pentru o perioadă de cinci ani, față de trei ani cum este până în prezent. Guvernul a aprobat modificarea Codului Educației, care vine cu măsuri de îmbunătățire a sistemului educațional la toate nivelurile, transmite IPN.
De asemenea, au fost introduse obligații noi pentru părinți sau alți reprezentanți legali ai elevilor în scopul contracarării acțiunilor violente și de intimidare în instituțiile de învățământ, în special a celor îndreptate împotriva cadrelor didactice.
La nivelul învățământului general va fi sporită calitatea serviciilor de asistență psihopedagogică prin includerea acestora la categoria subdiviziuni structurale ale Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică.
La nivelul învățământului profesional tehnic modificările vizează transferul funcției de pedagog social în categoria funcțiilor didactice, dar și introducerea funcției de cadru didactic de sprijin. La fel, se optează pentru excluderea bacalaureatului profesional, fiind obligatoriu doar examenul de calificare.
Pentru nivelul învățământului superior vor fi introduse prevederi care vor crea premise de atragere în aulele studențești a practicienilor din domeniile militar, al artei, sportului și al tehnologiilor informaționale. În premieră, în cadrul instituțiilor de învățământ superior va fi introdusă posibilitatea de realizare a învățământului dual.