Deponenţii Investprivatbank sunt îndemnaţi să aştepte decizia BNM
Deponenţii de la Investprivatbank (IPB), căreia i-a fost retrasă licenţa de curând, sunt îndemnaţi să aştepte decizia Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) de a-i scoate activele la vânzare. Prim-viceprim-ministrul Igor Dodon a spus presei luni, 22 iunie, că „la această etapă protestele nu sunt o soluţie”, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Dodon, banca ar putea fi vândută la preţ simbolic, din cauza datoriilor pe care le are. Acesta a negat zvonurile potrivit cărora deja s-ar cunoaşte potenţialul cumpărător, menţionând că el va fi desemnat în urma unei licitaţii, dar nu a exclus ca acesta să fie cu capital de stat.
Prim-vicepremierul a mai declarat că deponenţii IPB vor fi contactaţi de către administrator, care le va comunica ce să facă mai departe. Dodon a spus, totodată, că nu există riscul ca şi alte bănci din Moldova să falimenteze.
Igor Dodon a precizat că licenţa băncii a fost retrasă după ce aceasta „s-a avântat încă de la începutul anului în mai multe proiecte ce ţin de domeniul construcţiilor şi ipotecă” şi nu şi-a putut onora obligaţiunile.
Acest lucru l-a declarat şi guvernatorul BNM, Leonid Talmaci. Potrivit acestuia, încă de la 12 martie, BNM a interzis Investprivatbank să deschidă depozite noi şi să acorde credite. „Banca trebuia să restabilească capitalul acţionarilor şi să ramburseze creditele cu termenul expirat, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus Talmaci.
Guvernatorul a mai spus că BNM a oferit IPB un credit de 85 mln lei.