Deficitul producerii de grâu alimentar se ridică la peste 70 mii tone, MAIA
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) anticipează un volum global de grâu de toamnă estimat la 780 – 795 mii tone, dintre care grâul alimentar va constitui circa 250 - 280 mii tone. Pentru securitatea alimentară a ţării sunt necesare 345 mii tone de grâu alimentar. Astfel, deficitul producerii constituie circa 70 – 95 mii tone, se spune într-un comunicat al ministerului, citat de Info-Prim Neo.
Productivitatea preconizată la grâu este în medie 25 q/ha. Circa 80 mii tone de grâu vor fi direcţionate în fondul semincer.
Culturile de toamnă ocupă o suprafaţă de circa 438,3 mii ha, inclusiv grâu de toamnă – 311,7 mii ha, orz de toamnă – 66,9 mii ha, alte culturi peste – 60 mii ha.
Seceta atestată în lunile aprilie – mai, a favorizat diferenţierea în 3 grupe a culturilor de toamnă: circa 130 mii ha bune, 170 mii ha satisfăcătoare şi o situaţie a culturilor mai slabe e pe o suprafaţă de 131 mii ha.