Blocurile vechi cu multe etaje vor fi expertizate pentru consolidarea sau demolarea acestora

Blocurile vechi cu multe etaje de pe întreg teritoriul republicii, care au depăşit perioada de exploatare, vor fi expertizate pentru a stabili necesitatea consolidării sau demolării acestora. Acest fapt a fost cerut de premierul Vasile Tarlev, în cadrul şedinţei Consiliului colegial al Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriul (ACDT). Tarlev a menţionat că, odată cu crearea Agenţiei, situaţia în domeniul construcţiilor şi dezvoltării infrastructurii în teritoriu s-a ameliorat esenţial. Cu toate acestea, în opinia premierului, posibilităţile de dezvoltare existente în domeniul construcţiilor nu sunt utilizate pe deplin. Sistemul actual de proiectare şi autorizare în construcţii este birocratizat, iar ponderea economiei tenebre în acest sector este încă foarte înaltă. Potrivit premierului, pe parcursul anilor, preţurile la materiale de construcţie s-au majorat nejustificat, în mod haotic, fapt ce determină scumpirea locuinţelor. În context, el a cerut Agenţiei să elaboreze, în decurs de o lună, un mecanism eficient şi transparent de monitoring asupra formării preţurilor la aceste materiale. Referindu-se la construcţia blocurilor locative noi, şeful Executivului a indicat ACDT să elaboreze un program de construcţie a locuinţelor sociale şi a celor ipotecare pe întreg teritoriul RM, pentru ca în următorii 3-4 ani să fie construite minimum 50 mii de apartamente noi. Concomitent, urmează să fie date în exploatare blocurile nefinisate, conservate în anii 80-90. Un alt obiectiv al activităţii Agenţiei este construcţia şi reconstrucţia apeductelor spre toate localităţile, în special branşamentele spre raioanele Sângerei, Floreşti, Drochia, Râşcani şi Teleneşti, ce vor fi conectate la apeductul Soroca-Bălţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.