Autorităţile încurajează persoanele care muncesc peste hotare să investească în afaceri în R. Moldova

Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) spune că va lansa în curând un proiect de susţinere a afacerilor iniţiate de persoane care au lucrat peste hotare şi care vor să revină în ţară, transmite Info-Prim Neo. Proiectul va lărgi accesul la cunoştinţe pentru iniţierea şi desfăşurarea afacerilor, precum şi la surse financiare, a comunicat Valentina Veveriţă, şefa direcţiei dezvoltarea businessului mic şi mijlociu a MEC. „Aceşti oameni au acumulat anumită experienţă şi bani, pe care îi vor investi în afaceri. Ideea este ca la un leu investit de aceştia să vină şi statul cu o susţinere financiară echivalentă”, a precizat Veveriţă. Referindu-se la un program similar de abilitare economică a tinerilor, lansat anul trecut, Veveriţă a spus că până în 2010 vor fi instruiţi 1500 de beneficiari. Circa 1000 de tineri vor obţine credite în condiţii avantajoase. Iulia Iabanji, director al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a spus că ODIMM a instruit deja circa 400 de tineri, la opt module: elaborarea business-planului, cunoştinţe de marketing, legislaţia muncii, managementul resurselor umane şi altele. Mai mulţi de 200 de tineri au primit împrumuturi, iar creditarea a peste 100 este în proces de examinare. Creditele se oferă în sumă de până la 300 mii lei , inclusiv grant 40% pe 5 ani, cu o rată a dobânzii preferenţială. Beneficiari pot fi tinerii în vârstă de la 18 la 30 ani, din zonele rurale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.