Anatolie Nosatîi: Prezența trupelor ruse în Transnistria este un factor destabilizator

Prezența trupelor Federației Ruse pe teritoriul Transnistriei care sunt staționate ilegal, precum și a unui contingent paramilitar a așa-numitor structuri de forțe armate ale Transnistriei, este un factor destabilizator. Transnistria nu este principala problemă pentru Republica Moldova, dar este una dintre ele, a declarat ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, într-un interviu acordat Agerpres, transmite IPN.

Ministrul apărării susține că situația rămâne tensionată din cauza războiului și consecințelor acestuia. Toate pericolele vin de acolo, inclusiv încercările de destabilizare a situației care s-au amplificat în ultima perioadă și sunt orchestrate de către Federația Rusă. În același timp, potrivit lui Anatolie Nosatîi, nu există riscul unui atac iminent asupra Republicii Moldova datorită curajului și dedicației poporului ucrainean care luptă actualmente pentru securitate, independență, suveranitate și pentru principiile democratice pe continental european.

Anatolie Nosatîi a precizat că Guvernul Republicii Moldova are toate instrumentele pentru a asigura securitatea și ordinea pe teritoriul Republicii Moldova. „De la începutul mandatului am depus eforturi pentru modernizarea Armatei Naționale, aceasta se efectuează cu forțele proprii, mă refer la resursele disponibile. Chiar și în această situație dificilă în care suntem, Guvernul a identificat surse pentru majorarea bugetului, care sunt îndreptate către achiziții militare, cum ar fi echipamente, armamentul necesar, pentru asigurarea misiunii de bază – apărarea statului. Folosim și asistența externă care vine din cooperarea noastră bilaterală cu partenerii strategici, dar și cu organizațiile internaționale, precum Uniunea Europeană și NATO”, a spus ministrul apărării.

„Personal condamn războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei de la  începutul acestuia. Intervenirea în relațiile interne ale unui stat suveran este o crimă de război care a fost și rămâne o provocare mare pentru securitatea Europei și a Republicii Moldova îndeosebi, având în vedere că avem hotar comun. Aceste efecte colaterale ale războiului se resimțim zilnic pe teritoriul nostru. Îmi doresc ca să se restabilească dreptatea, ca Ucraina să-și redobândească teritoriile sale acceptate în conformitate cu principiile internaționale, inclusiv teritoriul Crimeii”, a afirmat Anatolie Nosatîi.

În vara acestui an Republica Moldova va găzdui un Summit la nivel internațional pe teme de securitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE