Mijlocaşul Alexandru Paşcenco este noul jucător al celor de la Zimbru. Fostul internaţional a semnat pentru doi ani cu echipa antrenată de Oleg Kubarev, anunţă IPN.
Jucătorul de 25 de ani a evoluat ultima dată la Ararat Ereven, dar nu a impresionat în Armenia. În 2012, Paşcenco a fost desemnat „cel mai bun mijlocaş din Moldova”, când evolua pentru Sheriff. În cariera sa, el a mai jucat pentru Tiligul, Dinamo, FC Tiraspol şi Rapid.
În schimb Zimbru, s-a despărţit de cinci jucători: brazilienii Fernando Quintela şi Xavier Ademar, rusul Serghei Ţîganov, sârbul Nikola Kovacivic şi atacantul Radu Gînsari. Cel din urmă se află în negocieri cu Sheriff. Ademar n-a părăsit campionatul Moldovei, semnând cu FC Tiraspol.
Deţinătoarea Cupei Moldovei, Zimbru, a început deja pregătirile către noul sezon şi şi-a programat două amicale: Milsami (18 iunie) şi Veris (21 iunie).