Administraţia postului de radio „Antena C” riscă să fie din nou acţionată în instanţa de judecată

Colectivul postului de radio „Antena C” îl va acţiona în judecată de actualul administrator al postului, Veaceslav Sâtnic, pentru achitarea salariilor tarifare, dar nu celor medii, cum prevede legislaţia în cazul disponibilizării angajaţilor, odată cu reorganizarea instituţiei. Juristul „Antenei C”, Valeriu Munteanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că Sâtnic a achitat marţi, pentru luna februarie, salarii tarifare de 500-600 lei, plus onorariul pentru 2-3 zile, jurnaliştii ridicând în total până la o mie de lei. Potrivit sursei citate, jurnaliştii i-au cerut lui Sâtnic respectarea legislaţiei în vigoare care prevede, în caz de disponibilizare, achitarea salariului mediu pe un termen de trei luni. În caz contrar, colectivul este dispus să acţioneze în instanţa de judecată, în conformitate cu prevederile Codului muncii. „Vom mai cere restabilirea legală la locurile de muncă, fiindcă preavizul de concediere a fost efectuat cu încălcări crase, fiind urmat de încălcări şi mai mari, cum ar fi angajarea altor persoane”, a spus Munteanu. Potrivit lui, în cererea în instanţă va figura şi lezarea dreptului la muncă al angajaţilor „Antenei C”, precum şi solicitarea despăgubirilor morale. Juristul afirmă că litigiile de muncă se examinează în termen de 30 de zile, astfel că instanţa va fi nevoită să nu tergiverseze procesul. Solicitat de Info-Prim Neo, Veaceslav Sâtnic a declarat că nu există nicio problemă cu salariile, fiindcă a fost achitată doar o parte a salariului, cu ocazia sărbătorii de 8 Martie. Curtea de Apel examinează, în prezent, acţiunea în judecată a 30 de angajaţi ai celor două posturi, care solicită anularea procedurii de vânzare a instituţiilor media respective şi a dispoziţiilor primarului interimar privind numirea noilor administratori ai posturilor. Reclamanţii mai cer obligarea CMC şi a primarului interimar de a restabili condiţiile normale de funcţionare a instituţiilor; de a repara pagubele morale în mărime de 100 de mii de lei pentru fiecare reclamant. Reclamanţii au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor investi aceşti bani în dezvoltarea celor 2 instituţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.